4 cadouri inspirate de Valentine’s Day, pentru ea

Publicat: 03 02. 2021, 13:32
Foto: Pixabay

Ziua Îndrăgostiților se apropie cu pași rapizi şi, odată cu ea, perioada în care petrecem mult timp încercând să găsim cadoul perfect pentru persoana dragă nouă. Iar pentru un bărbat această perioadă poate fi o adevărată provocare, dacă ne gândim că există o mulţime de posibilităţi prin care îţi poţi surprinde partenera în această zi minunată.

Dacă ai nevoie de ajutor, am pregătit pentru tine câteva sugestii care te vor ajuta să fii inspirat în alegerea unui cadou de Valentine’s Day.

Smartphone

Dragostea pluteşte în aer şi trebuie imortalizată într-un selfie. Dacă iubita ta îşi doreşte un smartphone nou, află că telefoanele mobile au devenit un cadou perfect pentru Ziua Îndrăgostiților. Pe lângă faptul că sunt practice şi vă vor ţine mereu conectaţi, ori de câte ori îl va folosi, îşi va aminti că este un cadou de la tine.

Există o mulţime de modele de smartphone-uri din care poţi alege, însă telefoanele pliabile sunt în lista trendurilor și anul acesta.

Parfum

Parfumul va fi întotdeauna una dintre cele mai bune alegeri pentru un cadou de Ziua Îndrăgostiților. Iar cel mai uşor mod prin care poţi alege un parfum este atunci când îţi cunoşti partenera de cuplu. Dacă este o femeie romantică, cea mai potrivită aromă este cea florală. În schimb, dacă este originală şi îndrăzneaţă, cele mai potrivite arome sunt cele orientale.

Dacă îţi este greu să te decizi, cu siguranţă vei găsi ajutor la magazinul de parfumuri sau, cel mai uşor, ai putea să îi „faci refill” sticluţei pe care o are acasă.

Album foto cu voi

Iubitei tale îi plac fotografiile? Un cadou super drăguţ pe care poţi să i-l faci este un album foto. Caută cât mai multe fotografii cu voi, fugi la un centru de printare, alege un album foto drăguţ şi, voilà, cadoul este gata. Va fi o experienţă plăcută să vă uitaţi împreună la fotografii şi, bineînţeles, să alegeți altele pentru completarea albumului. Nu uita să inserezi, din loc în loc, câte un mesaj de dragoste.

Cutie cu 365 motive pentru care o iubești

Cumpără o cutie din lemn, eventual una care să aibă o inimă pe care să scrii „365 motive pentru care te iubesc”. Apoi umple această cutie cu motive pentru care ai sentimente pentru ea. Tot ce va trebui ea să facă este să ia câte un mesaj, zilnic, şi să îl citească, până la următorul Valentine’s Day. Sigur vei găsi cel puţin 365 de motive pentru care o iubești.