Patru bărbați bănuiți că ar fi furat din magazine și agenții de pariuri de pe raza a 10 județe au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii din Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, transmite Agerpres.
„În urma activităţilor investigativ-operative, a rezultat faptul că persoanele care ar fi comis o faptă de furt, la data de 12 ianuarie, în localitatea Brăneşti, judeţul Ilfov, sunt membrii unei grupări infracţionale specializate în comiterea de furturi din magazine şi agenţii de pariuri, care acţionau în zece judeţe, respectiv Ilfov, Călăraşi, Giurgiu, Dâmboviţa, Olt, Argeş, Prahova, Teleorman, Vâlcea şi Buzău”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române.
Începând din 12 ianuarie, suspecții ar fi pătruns în mai multe societăți comerciale, prin efracție, pe timp de noapte, și ar fi sustras bani, țigarete și băuturi.
„În noaptea de 28 februarie spre 1 martie, la ora 2,00, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov i-au depistat, în flagrant delict, în localitatea Jilava, judeţul Ilfov, pe cei patru bărbaţi, după ce aceştia ar fi pătruns prin efracţie în trei societăţi comerciale din judeţul Giurgiu, de unde ar fi sustras mai multe baxuri cu ţigarete (aproximativ 1.100 de pachete), băuturi alcoolice, precum şi bani din casele de marcat”, se mai arată în același comunicat.
Unul dintre ei era urmărit la nivel național.
În comiterea celor trei infracțiuni de furt calificat, suspecții ar fi utilizat o mașină pe care ar fi pus plăcuțe de înmatriculare sustrase anterior.
„Pentru întregirea probatoriului în cauză, la data de 1 martie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, au efectuat 5 percheziţii la punctul de lucru al unei persoane fizice autorizate şi domiciliile celor 4 bărbaţi, unde au fost descoperite mai multe mijloace materiale de probă şi un autoturism, care ar fi fost folosit la comiterea de infracţiuni”, mai spune IGPR.
Cei patru suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, iar joi sunt prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu cu propuneri legale.