360 de grade, cu Alina Bădic, despre Postul Crăciunului. Vasile Bănescu: Un om care s-a desprins de tradiție și sărbători poate să spună că viața lui e cenușie (VIDEO)

360 de grade, cu Alina Bădic, despre Postul Crăciunului. Vasile Bănescu: Un om care s-a desprins de tradiție și sărbători poate să spună că viața lui e cenușie (VIDEO)

Un om care s-a desprins de tradiție și sărbători poate să spună că viața lui e cenușie, a declarat teologul Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, sâmbătă, pe B1 TV, la 360 de grade cu Alina Bădic.

„360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu, despre Postul Crăciunului

„Este fără îndoială un timp, acesta în care deja am descins acum câteva zile, al postului creștin, postul fiind un timp care nu e nici orizontal, nici vertical, e doar ascendent, ceea ce aș spune că indică destul de multe despre ceea ce putem face. Putem adică să ne desprindem treptat, nu brusc, Biserica însăși a avut grijă în timp să ofere rațional, ca să spun așa, un crescendo firesc al postului, mai ales al Postului Mare”, a spus Vasile Bănescu.

„Acum ne aflăm în Postul Crăciunului, un post mai blând decât cel al Paștelui, dar ambele au ca numitor comun acest tip de ridicare treptată a noastră, a minții noastre, a spirtului nostru, o ridicare de pe acele lucruri parazitare despre care pomeneați la început, o ridicare a atenției noastre de pe aceste lucruri care nu fac decât să ne bulverseze zilnic, să ne inunde cu foarte mult cenușiu viața”, a adăugat teologul.

Vasile Bănescu, despre fericirea pe care ne-o aduc sărbătorile

„Trăim într-o orizontală de obicei cenușie, dar din fericire avem sărbători. Un om care s-a desprins de tradiție și, deci, de sărbători poate să spună că viața lui e cenușie, că viața lui n-are sens, dar sensul și ordinea de care vorbeați la început, în introducere, cred că au legătură directă exact cu acest tip de concentrare spirituală, nu spectaculoasă, să nu ne iluzionăm”, a continuat Vasile Bănescu.

„Suntem oameni foarte firavi astăzi din punct de vedere spiritual, dar simpla intenție, simpla dorință pe care o lăsăm să crească în noi, aceea de a ne modifica, fie și temporar, în perioada postului acest ritm lăuntric care începe să capete o cadență mai ordonată, nu cea de zi cu zi, deja spune multe. Adică intrăm pe o pantă ascendentă, urcăm o pantă ascendentă, lăsând în urmă ceea ce în general nu ne face bine, pentru că de asta suntem mereu obosiți, plictisiți, nefericiți, cum ne place să spunem cam des. Lăsăm în urmă aceste lucruri”, a mai spus fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:05 - Daniel Breaz: Lasconi, Geoană, am văzut ultimele sondaje, sunt undeva în jur de 7% – 8%. Dacă din aceste voturi s-ar duce către Ciucă, ar putea chiar să treacă și peste Ciolacu (VIDEO)
19:43 - Diana Stoica, despre apelul lui Ilie Bolojan: Îl face în cunoștință de cauză cu privire la scorul lui Ciucă. Elena Lasconi, singurul candidat de dreapta cu șanse să intre în turul 2 (VIDEO)
19:21 - Ilie Bolojan, „apel public” către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană și Elena Lasconi: „Să găsească o soluție în al 11-lea ceas, în aceste zile, să nu fragmentăm voturile pentru modernizarea României” (VIDEO)
18:56 - Elena Lasconi: Da, sunt de acord cu ce spune Ilie Bolojan. Dacă vrem să oprim blatul PSD este nevoie de un candidat unic de dreapta
18:37 - CSM București și Rapid, învinse de echipele din Ungaria în Liga Campionilor! Momente bune de joc, năruite de căderi inexplicabile, în ultima etapă a anului
18:24 - Mobilizare exemplară la regionala PNL de la Cluj. Liberalii strâng rândurile în jurul lui Nicolae Ciucă și împotriva binomului PSD-AUR
17:47 - Papa Francisc cere o investigație pentru un posibil genocid în Gaza
17:25 - Nicolae Ciucă: Singurul vot util pentru românii de dreapta este un vot pentru PNL în turul I al alegerilor. Doar PNL poate sparge planul toxic dintre PSD și AUR
17:03 - Nicolae Ciucă: Nu ne atingem de cota unică, nu ucidem microîntreprinderile prin scăderea plafonului, creștem contribuția la Pilonul 2 de pensii până la 6% și nu îi lăsăm să îl naționalizeze
16:44 - Rareș Bogdan, apel la mobilizare în PNL: Sunt 25% dintre români nehotărâți, acei oameni care vor face diferența peste o săptămână. Primarii liberali vor da între 3 și 4 procente pe care astăzi sondajele nu le văd (VIDEO)