33 de angajați ai Institutului de Utilaj Petrolier au semnat o ”cerere colectivă de eutanasiere”, pe care au trimis-o autorităților
Un număr de 33 de angajați ai Institutului de Cercetare Dezvoltare Utilaj Petrolier IPCUP Ploiești au dat, marți, publicității, o ”cerere colectivă de eutanasiere”, depusă la Prefectura Prahova, principalul motiv pentru această cerere fiind faptul că nu și-au mai primit drepturile salariale din luna octombrie a anului 2010.
Cei 33 de salariați, din totalul de 54 al Institutului IPCUP, și-au adresat cererea preşedintelui Traian Băsescu, premierului Victor Ponta, ministrului Economiei, Varujan Vosganian, ministrului Cercetării, Mihnea Costoiu şi şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie Gabriel Dumitraşcu.
„Vă rugăm să înţelegeţi că am devenit pietre de moară pentru familiile noastre, pentru copiii noştri, nevoiţi să ne întreţină la o vârstă când putem lucra şi putem fi de folos societăţii în care trăim. Trăim sub spectrul executărilor din cauza neplăţii facturilor, împrumuturilor la bănci. În ţara noastră ne simţim abandonaţi de autorităţi şi trataţi ca cetăţeni de mâna a doua, ca nişte sclavi fără niciun drept, cu toate că suntem angajaţi legal la stat, cu contracte de muncă încheiate pe perioadă nedeterminată. Considerăm că statului român îi va fi mai uşor să ne eutanasieze în condiţiile în care salariile noastre muncite pe contracte semnate şi predate la termen se află în visteria ANAF (instituţie care a blocat conturile IPCUP, din cauza datoriilor -n.r.), deci tot a statului”, se arată în cererea trimisă instituţiilor statului şi semnată de peste jumătate dintre angajaţii IPCUP Ploieşti.
În solicitarea lor, angajaţii de la IPCUP susţin că de-a lungul timpului, în urma întâlnirilor cu autorităţile statului sau a memoriilor depuse la aceste autorităţi, au primit „promisiuni fără acoperire”, iar situaţia institutului este aceeaşi, respectiv IPCUP, aflat în subordinea Ministerului Economiei, nu are reprezentant legal, nu are consiliu de administraţie, iar clădirea institutului este debranşată de la utilităţi.
Angajaţii IPCUP Ploieşti protestează, marţi, pentru a doua zi consecutiv, în faţa Palatului Administrativ din centrul Ploieştiului, unde îşi au sediul Prefectura Prahova, Consiliul Judeţean, Primăria Ploieşti şi cabinete parlamentare.
Protestul este autorizat, reprezentanţii angajaţilor institutului obţinând autorizaţie pentru proteste începând de luni, 22 aprilie, şi până în 15 mai, cu excepţia zilelor de sâmbătă, duminică, 1 Mai şi Paşte.
În 3 aprilie, Prefectura Prahova anunţa, printr-un comunicat de presă, că Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Utilaj Petrolier IPCUP Ploieşti, aflat în prezent în subordinea Ministerului Economiei, va fi transformat în societate comercială cu capital integral de stat.
Conform comunicatului dat publicităţii de Prefectură la începutul acestei luni, „a fost redactat textul proiectului de Hotărâre de Guvern privind înfiinţarea SC IPCUP Engineering SA, societate comercială pe acţiuni, cu capital integral de stat, reprezentat de Ministerul Educaţiei Naţionale”, urmând ca această hotărâre să fie promovată „în una din următoarele şedinţe de Guvern” şi să „lămurească” situaţia juridică şi administrativă a institutului IPCUP şi a salariaţilor acestuia, anunță Mediafax.
Decizia ca IPCUP să fie transformat în societate comercială a fost luată după luni de discuţii între reprezentanţii Prefecturii Prahova, cei ai Ministerului Economiei şi angajaţii institutului şi în condiţiile în care cercetătorii de la IPCUP Ploieşti nu au mai primit salariile din octombrie 2010, iar institutul are conturile blocate de ANAF, înregistrând o datorie de câteva milioane de euro către bugetul de stat dar şi către salariaţi.
Anul trecut cercetătorii de la IPCUP au primit doar două salarii, aferente unei lucrări realizate şi predate către un beneficiar.