31 de ani de la Revoluție. Ce a învățat România și cum ne afectează încă greaua moștenire comunistă

Se împlinesc 31 de ani de la Revoluție, un eveniment controversat, despre care unii susțin că a fost mai degrabă o lovitură de stat. Alții, istorici, oameni politici sau simpli cetățeni, sunt de părere că a fost și revoluție, și lovitură de stat. Cert este că evenimentele din decembrie 1989 au schimbat radical România. Totodată, cei 44 de ani de comunism și-au pus puternic amprenta asupra țării, în ultimele 3 decenii.

31 de ani de la Revoluția Română. Revolta timișorenilor care a acaparat toată România

Într-un regim care părea că nu se va mai încheia, la Timișoara, în data de 11 decembrie, au izbucnit primele manifestații ample de opoziție anticomunistă, împotriva regimului condus de către dictatorii Nicolae și Elena Ceaușescu. Totul a început după ce la postul TV Budapesta 1 au fost difuzate imagini video din Timișoara, cu Laszlo Tokes (în prezent, în vârstă de 68 de ani), un opozant al regimului comunist. Încercarea comuniștilor de a-l muta din Timișoara pe pastorul reformat a reprezentat „scânteia” Revoluției. Tokes a solicitat în disperare sprijin pentru a nu fi mutată comunitatea religioasă pe care o conducea. El intrase în vizorul Securității prin activitatea sa spirituală, a clubului de teatru pe care-l coordona, respectiv din cauza predicilor cu iz anti-sistem. Astfel, până pe data de 15 decembrie, enoriașii, dar și alți susținători ai săi, au vegheat în fața bisericii din Piața Maria.

Politică - 18 nov, 10:43

Replici memorabile din confruntările între candidații la prezidențiale: „Voi lupta până la ultima picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine” / Cum am ajuns de la lecția de democrație dată de Ion Rațiu la a nu avea deloc dezbateri electorale (VIDEO)

Securitatea a încercat să destrame mișcarea de susținere pentru Laszlo Tokes. Îmbrăcați în civil, securiștii au vrut să-i aresteze pe timișoreni. Protestul era mut, dar în data de 16 decembrie au izbucnit cu adevărat tensiunile și s-a strigat primul „Jos Ceaușescu!”. Forțele de ordine, milițieni și pompieri au intervenit și ei pentru înăbușirea protestului. Manifestanții anti-regim au rezistat. Armata a intrat în alertă, în data de 16 decembrie, la ordinul lui Nicolae Ceaușescu. Astfel au apărut pe străzi tancurile, militarii au împânzit principalele puncte strategice ale orașului, dar manifestanții au continuat ofensiva.

Din ce în ce mai mulți timișoreni s-au solidarizat și au luat cu asalt Comitetul Județean de Partid, unde au distrus inscripția PCR, de pe fațadă. La ordinul lui Ceaușescu au urmat primele focuri de armă în Timișoara și au fost uciși zeci de protestatari. Până în data de 18 decembrie, 66 de manifestanți au fost omorâți de militari, iar numărul răniților se apropia de 300. Măsurile extreme i-au înfuriat pe muncitorii din uzine, care s-au alăturat mișcării anti-sistem.

Deși nu exista internet, rețele sociale, iar presa era controlată de comuniști, protestele au luat rapid amploare. Televiziunea și posturile de radio străine erau „evadarea” românilor din propaganda sistemului. Din data de 19 decembrie, și Bucureștiul s-a solidarizat Timișoarei, cu mii de oameni ieșiți în stradă. În data de 20 decembrie erau deja zeci de mii în Capitală, iar în centrul Timișoarei, 150.000. Seara, Ceaușescu a ieșit la televizor și a condamnat protestele din vestul țării. I-a numit „huligani” pe anticomuniști, în slujba „agenturilor străine”.

În data de 21 decembrie, dictatorul a organizat un miting de susținere PCR, dar s-a lovit de o atitudine ostilă din partea mulțimii. Forțele represive au început să tragă în demonstranți, au fost arestați peste 1.200 de protestatari. În data de 22 decembrie, șeful Securității, Iulian Vlad și noul ministru al Apărării, Victor Atanasie Stănculescu, nu au plicat ordinele de luptă ale dictatorului, iar sediul CC a fost înconjurat de 80.000 de manifestanți. Stănculescu a cerut soților Ceaușescu să fugă cu un elicopter. Acesta a fost, de fapt, momentul în care a picat regimul comunist. Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 12:00.

Soții Ceaușescu au fost capturați aproape de Târgoviște, iar prin decretul CFSN semnat de Ion Iliescu, a fost constituit Tribunalul Militar Excepțional. Procesul s-a desfășurat în data de 25 decembrie și a fost un simulacru, în care și avocatul dictatorilor a jucat rolul de acuzator. Nicolae și Elena Ceaușescu au fost condamnați la moarte, executați în prima zi de Crăciun.

Oamenii cheie ai sistemului comunist, în frunte cu Ion Iliescu și Petre Roman, au devenit principalii lideri ai anticomunismului, și au fondat Frontul Salvării Naționale (FSN), care a oferit apoi primul guvern și primul președinte post-decembrist, cu scoruri uriașe la alegeri.

Cele mai importante schimbări din societatea românească în cele trei decenii de după 1989

România a trecut de la comunism la democrație, respecitv capitalism, cu oamenii care au fost la putere în vechiul sistem. Acest lucru a născut proteste în București, formate în special din tineri, dar care au fost înăbușite. Minerii conduși de către Miron Cozma, preluați de angajați ai SRI s-au ocupat de organizarea măcelului, unul dintre cele mai negre episoade din istoria României și probabil, cel mai nefericit din istoria ultimilor 30 de ani. Ion Iliescu a numit protestele de stradă drept mișcări „legionare”, iar după masacrul soldat cu sute de răniți și de morți, le-a mulțumit minerilor pentru „colaborare”.

Trecerea la capitalism a produs multe schimbări în societate. România a început pas cu pas, să colaboreze cu vecinii de pe continent, dar și cu Statele Unite ale Americii, dar schimbările au fost mai degrabă de formă decât de fond. Șpaga, nepotismul, pofta pentru putere, afacerile murdare și incompetența au continuat să se manifeste la nivel mai extins în următoarele decenii.

Aderarea la NATO

Primele tratative ale României pentru aderarea la NATO au început din 1990, prin intermediul președintelui Ion Iliescu și a premierului Petre Roman. Inițiativa continuă și în timpul mandatului președintelui Emil Constantinescu, dar România este refuzată de NATO. Președintele SUA, Bill Clinton, vine în vizită la București, în semn de consolare. Revenit președinte, Ion Iliescu și guvernul fac în continuare lobby pentru aderarea la NATO, care se și produce în mod oficial, în anul 2004.

NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord) este o organizație militară înființată în anul 1949, ce reunește 30 de țări din Europa și America de Nord. Până acum, au fost realizate 7 etape de extindere. Cea mai recentă a avut loc în 2020, când Macedonia de Nord a fost acceptată. România a aderat la NATO în cadrul celei de-a 5-a etape.

Potrivit datelor oficiale, cheltuielile militare ale NATO reprezintă aproximativ 70% din totalul cheltuielilor militare la nivel global. În prezent, militarii români desfășoară acțiuni sub umbrela „NATO”, în diverse zone de conflict. Printre cele mai importante, Afganistanul, unde au fost răniți și uciși sute de soldați.

UE ne deschide porțile

România a aderat la Uniunea Europeană în ianuarie 2007, odată cu Bulgaria. Relațiile diplomatice ale țării noastre cu comunitatea continentală au început din 1990, iar în 2004, la summit-ul de la Salonic, reprezentanții UE au declarat că sprijină aderarea României.

Pentru România, deschiderea față de Uniunea Europeană înseamnă o colaborare mult mai eficientă cu celelalte state membre în diverse domenii. Printre cele mai importante, cel economic și cel cultural. Din păcate, prin intermediul demnitarilor de rang înalt, România nu a reușit să profite la maximum de angajamentul cu UE, pentru a recupera decalajele față de statele din centru sau vestul continentului.

Cât despre relația cu Republica Moldova, anexată în 1940 de sovietici, relația s-a răcit și mai tare. Până în noiembrie 2020, fostul teritoriu al României a fost condus de lideri pro-ruși.

Principalele domenii de activitate marcate încă de moștenirea comunistă

Desprinderea de sistemul comunist prin execuția soților Ceaușescu nu a rezolvat problemele din societate. Din 1990 s-a revenit la proprietatea privată, însă cacealmaua de pe scena politică s-a dezlănțuit. La fel și în mediul de afaceri, pentru că bișnița și mai apoi, un număr semnficativ al „marilor antreprenori” ai României, s-au dezvoltat profitând de haosul legislativ al anilor ’90.

Anii ’90 au fost marcați și țepe celebre, precum Caritas și FNI, care au lăsat faliți mulți români, fermecați de dorința îmbogățirii rapide. Pilele și șpaga, celebre în timpul lui Ceaușescu au continuat să funcțoneze atât în aparatul administrativ, cât și în sistemul privat, în timp ce meritocrația a rămas doar un deziderat aproape imposibil de implementat, până în prezent.

Astfel, România a ajuns să dețină majoritatea recordurilor negative din Uniunea Europeană, în plan socio-economic. An de an, România este codașa Europei, întrecută inclusiv de Bulgaria, din multe puncte de vedere. Printre acestea, infrastructura rutieră. Vecinii din sud au același număr de kilometri de autostradă ca noi, însă pe un teritoriu cu o suprafață de două ori mai mică.

Administrație

În timpul sistemului comunist, Constituția din 1965 era prima care considera că teritoriul României este „inalienabil și indivizibil”, iar entitățile recunoscute de legea fundamentală erau județul, orașul și comuna, respectiv sectoarele pentru capitală. La nivelul administrațiilor centrale, Consiliul de Miniștri era considerat „organul suprem al administrației de stat”.

În 1974, prin legea nr. 1, a fost instituită funcția de Președinte al Republicii Socialiste România, iar atribuțiile Consiliului de Stat au revenit astfel șefului statului. Constituția din 1965 a fost modificată în urma Revoluției și a ieșit complet din vigoare în 1991. Din 1971, prerogativele președintelui au devenit: prezidarea Consiliului de Stat (înființat în 1961, în locul Marii Adunări Naționale), comandantul suprem al armatei și președintele Consiliului Apărării RSR, prezidarea ședințelor Consiliului de Miniștri, numirea și revocarea președinților Tribunalului Suprem, numirea și revocarea de viceprim-miniștri, miniștri, la propunerea premierului, proclamarea stării de război și de urgență, încheierea de tratate internaționale etc.

După Revoluție, noua lege fundamentală a adus schimbări semnificative: se recunoaște „principiul autonomiei locale și pe cel al descentralizării serviciilor publice”, respectiv „autoritățile administrative autonome”. Față de perioada comunistă, noua Constituție a stabilit rolul guvernului în „conducerea generală a administrației publice” și noii administratori la nivel local: primarii, consiliile locale, județene și prefecții.

Potrivit Constituției din 1991, revizuită în 2003, România a devenit republică semiprezidențială, cu Parlament bicameral, Camera Deputaților și Senat. Astfel, Parlamentul a devenit principala forță legislativă care adoptă legi, moțiuni, înființează instituții, numește și revocă înalți demnitari și inclusiv șefi ai serviciilor secrete, Avocatul Poporului, președintele Curții de Conturi, membri ai Consiliului Național al Audiovizualului (CNA).

Controlul Parlamentului asupra Guvernului este mai degrabă formal, prin dezbateri. De la comunism dinastic, România a trecut la mandate de 5 ani pentru președinte, care desemnează premierul, poate participa la ședințele de guvern, poate da decrete – fără putere normativă și poate promulga legile adoptate de Parlament.

Potrivit Constituției, președintele este garantul independenței și suveranității statului și are rolul de mediator între puterile statului. În republica semiprezidențială, guvernul este principala putere executivă, care exercită conducerea generală a administrației publice, care poate iniția proiecte de lege pentru adoptare în Parlament și poate emite hotărâri „pentru organizarea executării legilor, ordonanțe în temeiul unei legi speciale de abilitare și ordonanțe de urgență potrivit Constituției”.

Dacă pentru cele întâmplate înainte de 1990 a fost ușor de găsit un responsabil pentru dezastru, în ultimii 30 de ani, responsabilitatea s-a diluat foarte mult, iar policienii o dovedesc din plin în cadrul dezbaterilor, când aruncă vina unii pe alții.

Foto: Eduard Vasilică (RFI)

Sănătate

La 30 de ani de la Revoluție, România se confruntă cu probleme severe în sistemul de sănătate. A devenit o obișnuință ca țara noastră să se afle pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește cheltuielile în sănătate pe cap de locuitor.

În 2020, România a alocat 5,6% din PIB pentru sănătate, în timp ce media Europeană este de aproape 10%. Dublarea salariilor medicilor, în urma tragediei și a scandalului de la Clubul Colectiv a mai încetat exodul cadrelor medicale în străinătate, însă investițiile în infrastructura medicală sunt în continuare foarte mici.

Tragedia de la Maternitatea Giulești și cea de la secția ATI a Spitalului Neamț sunt doar vârful icebergului. De regulă, tragediile au dus la câteva acțiuni pe fond emoțional, doar pe termen scurt.

Educație

Și în ceea ce privește educația, România este pe ultimul loc din Europa. Are cei mai mulți analfabeți funcționali și analfabeți digitali. Anual, România alocă în jur de 3% pentru educație, în timp ce restul Europei, aproximativ 6%.

Învățământul nu a reprezentat niciodată o prioritate pentru guvernanți, preocupați mai degrabă de jocurile de putere, nu de performanța principalelor paliere ale statului. Investiția în educație reprezintă un proiect pe termen lung, însă în România, premierul s-a schimbat în medie, la un an și două luni după Revoluție. După căderea regimului Ceaușescu, Guvernul a avut 18 mandate de premieri, fără a mai pune la socoteală mandatele interimarilor.

Cadrele didactice se numără printre bugetarii cu cele mai mici salarii. Astfel, concurența, pentru un post de profesor și performanța este direct proporțională, iar sistemul este nevoit să accepte „ceea ce i se oferă”.

Mai mult, toaleta în fundul curții a devenit un fel de brand național. Cât despre conexiunea la internet și dotarea cu echipamente de ultimă generație, acesta este un vis, în multe cazuri. De asemenea, România se află pe ultimul loc din Europa în ceea ce privește piața de carte, educația financiară și la consumul de săpun și pastă de dinți, alți indicatori care reflectă dezastrul din educație.

Agricultură

Potențialul agriculturii și turismului României sunt fructificate prea puțin, atrag de 30 de ani atenția experții în domeniu. Din păcate, aceste afirmații au rămas doar la stadiul de constatare. Infrastructura în agricultură este cu mult în urma celei din restul statelor europene, iar asta o arată cifrele.

S-a tot vorbit în ultimii ani că România este atât de bogată în resurse încât poate hrăni 80 de milioane de oameni. Țara noastră are cel mai mare număr de ferme, o treime din total, dar producția lor reprezintă doar a 30-a parte a producției Ununii.

În 2019, România a bifat încă o contraperformanță. A exportat de 6 ori mai puține legume decât a importat. În total, au fost importuri în valoare de 516 milioane de euro. Cele mai multe au fost legumele congelate, cartofii, morcovii și roșiile, potrivit unui studiu realizat de „Cooperativa Țara Mea”.

Importurile au depășit exporturile chiar și în lunile în care legumele autohtone sunt recoltate, adică în perioada în care există marfă românească din abundență. Cele mai multe legume au venit în România din Olanda și Polonia, cu peste 10.000 de tone, urmate de Franța, Germania, Turcia, Grecia, Ungaria, Spania, Italia și Egipt.