Deputații au decis: 30 octombrie, declarată ‘Ziua pacientului cu arsuri’. Legea merge la președinte pentru promulgare 

Deputații au decis: 30 octombrie, declarată 'Ziua pacientului cu arsuri'. Legea merge la președinte pentru promulgare 

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege prin care 30 octombrie, ziua în care a avut loc tragedia de la Colectiv, este declarată ”Ziua pacientului cu arsuri”.

„Ziua pacientului cu arsuri poate fi marcată de către autoritățile administrației publice centrale și locale, organizațiile neguvernamentale din domeniul medical, reprezentanțe ale României în străinătate, entități medicale publice și private, prin organizarea de evenimente dedicate prevenirii apariției de incidente care ar putea produce incendii și ar putea conduce la rănirea gravă prin arsuri a participanților, precum și îngrijirilor necesare pacientului cu arsuri”, se arată în primul articol al legii, care a fost adoptată cu 257 de voturi „pentru” și 8 abțineri.

Actul normativ mai prevede că Ministerul Sănătății este instituția responsabilă pentru coordonarea activității dedicate „Zilei pacientului cu arsuri”.

Proiectul a fost inițiat de opt deputați din partea PSD și un deputat liberal, iar Camera Deputaților este forul decizional, așa încât legea merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Pe 30 octombrie 2015 un incendiu a izbucnit în clubul bucureştean Colectiv, în timpul concertului trupei Goodbye to Gravity. 64 de persoane și-au pierdut viața și alte 200 au fost rănite. O a 65-a victimă a murit la un an și 9 luni de la tragedie. Incendiul a izbucnit din cauza unor artificii aprinse în timpul concertului şi s-a extins rapid.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`