ZECI de cazuri noi de RUJEOLĂ, CONFIRMATE în ultima săptămână

Publicat: 01 02. 2019, 17:11

Rujeola continuă să se extindă în România. 30 de noi cazuri de îmbolnăvire au fost confirmate în perioada 28 ianuarie – 1 februarie, a anunțat, vineri, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, informează Libertatea.

Potrivit sursei citate, în această perioadă au fost înregistrate 9 cazuri în județul Bihor, 6 în Mehedinţi, 5 în Buzău, 3 în Maramureş, câte 2 în Bucureşti şi Timiş și câte un caz în Argeş, Ilfov şi Teleorman.

Până la 1 februarie 2019, la nivel național au fost înregistrate 15.733 de cazuri, dintre care 60 de decese.