3 ani de închisoare cu executare pentru mama gemenilor care au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploiești

Publicat: 23 02. 2023, 17:05
Foto simbol: Pixabay

Mama gemenilor care au căzut de etajul 10 al unui bloc din Ploiești în august 2021 a fost condamnată, joi, printr-o decizie definitivă, la trei ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă, transmite Agerpres.

3 ani de închisoare cu executare pentru mama gemenilor care au căzut de la etajul 10

Parchetul atacase decizia pronunțată de Judecătoria Ploiești pe 29 septembrie, iar Curtea de Apel Ploiești a admis apelul procurorilor și a dispus executarea pedepsei de trei ani de închisoare în regim de detenție.

„Conform art. 566 alin.3 Cod procedură penală dispune ca măsura de siguranţă constând în obligarea inculpatei Vizu Andreea Violeta la tratament medical să fie comunicată Administraţiei locului de deţinere: Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. (…) Definitivă”, arată minuta deciziei de joi.

Cei doi gemeni ai femeii au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploiești în seara zilei de 11 august 2021, iar eforturile paramedicilor care au încercat să îi resusciteze au fost în zadar, fiind declarate decesele.

Anchetatorii au ajuns la concluzia că, la momentul accidentului, femeia era în altă cameră și asculta muzică.

Ea consumase substanțe psihoactive în ziua respectivă. Mai mult, întrucât nu știa că gemenii au căzut pe geam, femeia a pornit un live pe Facebook, iar pe fundal puteau fi auzite sirenele autospecialelor sosite la fața locului, se arată în rechizitoriu.

„Minorii în vârstă de doi ani, fiind lăsaţi nesupravegheaţi de către mama lor, s-au urcat pe un corp de mobilier din apropierea ferestrei dormitorului şi s-au precipitat de la etajul 10 al imobilului unde locuiau, rezultând decesul acestora”, spunea Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești.