Un număr de 24 de cazuri noi cu noua tulpină din Marea Britanie au fost descoperite pe teritoriul României, au transmis reprezentanții unui lanț de clinici private. Cazurile au fost identificate în urma unei analize aleatorii a 90 de probe recoltate din mai multe orașe ale țării, informează News.ro. Potrivit sursei citate, cele mai multe probe au fost recoltate din Bucureşti, iar restul vin de la pacienți din Cluj, Tecuci, Reşiţa şi Timişoara. În aceste condiții, specialiștii atrag atenția asupra faptului că tulpina de coronavirus din Marea Britanie ar putea deveni tulpina dominantă în România în următoarele săptămâni. În total, până acum au fost depistate 52 de cazuri de infectare cu această tulpină pe teritoriul României.
„Specialiştii diviziei de cercetare a grupului MedLife anunţă noi rezultate în cadrul studiului de secvenţiere a genomului virsului SARS-CoV2. Astfel, din cele 90 de probe provenite în intervalul 25 – 29 ianuarie a.c. din mai multe oraşe ale ţării (Bucureşti, Vâlcea, Cluj, Tecuci, Targovişte, Ploieşti, Timişoara, Reşiţa, Hunedoara, Focşani, Lugoj, Chişineu Criş, Slatina, Olt), s-a constatat că 24 dintre acestea conţin noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie”, se precizează într-un comunicat de presă, transmis de reprezentanții MedLife.
Din probele analizate, prezența noii tulpini de coronavirus a fost decoperită la 19 pacienți din București, 2 din Cluj, și câte unul din Tecuci, Reșița și Timișoara.
Astfel, specialiștii subliniază că autoritățile ar trebui să cântărească cu atenție deciziile privind relaxarea măsurilor de restricție.
„Nu ne-am aşteptat la o dinamică de o asemenea anvergură. Aceste noi rezultate vin să întărească previziunile lansate săptămâna trecută de către colegii noştri din cadrul diviziie de cercetare MedLife, legate de faptul că această tulpină are şanse mari să devină dominantă în următoarele săptămâni. Considerăm că autorităţile ar trebui să analizeze cu atenţie aceste informaţii şi să evaluezecu precauţie eventualele decizii cu privire la relaxarea măsurilor de siguranţă pentru perioada următoare”, a precizatMihai Marcu, preşedinte şi CEO MedLife.
Potrivit sursei citate, până în acest moment, în România au fost secvențiatepeste 560 de probe, dintre care 404 de către divizia de cercetare MedLife.
Anunțul privind răspândirea în ritm îngrijorător a noi tulpini de coronavirus, mult mai contagioasă decât cea cunoscută inițial, vine cu doar câteva zile înainte de redeschiderea școlilor în România.
Și epidemiologul şi cercetătorulOctavian Jurmaestima recent că în următoarea perioadă noua tulpină de coronavirus va fi cea dominantă în România.
„Sunt convins că, dacă am face mai multe analize, am descoperi că noua tulpină circulă peste tot. Dacă exagerăm un pic, putem vedea aceste două tulpini ca două pandemii diferite. Această pandemie va creşte aşa cum a crescut primul val”, a declarat specialistul, care a avertizat că „în trei luni, 60% din cazurile de COVID din București vor fi cu noua tulpină”.