2.500 de lei, amenda maximă dacă nu porți mască în spațiile publice. În ce caz o poți primi

2.500 de lei, amenda maximă dacă nu porți mască în spațiile publice. În ce caz o poți primi
Foto: Hepta

În România, a intrat în vigoare, de luni, starea de alertă generată de epidemia de Covid-19. Astfel, autoritățile au pârghiile legale pentru a aplica amenzi celor care nu respectă restricțiile rămase în vigoare în perioada stării de alertă, care sunt menite să prevină o răspândire agresivă a coronavirusului. Printre restricțiile impuse se numără purtarea măștii de protecție în spațiile publice, iar amenda maximă pentru încălcarea acesteia este de 2.500 de lei.

Unde este obligatorie masca de protecție pentru a nu primi amenda maximă de 2.500 de lei

Mijlocul lunii mai a marcat începutul unui proces de relaxare a restricțiilor, dar unele au rămas în vigoare, tocmai pentru că pericolul COVID-19 nu a trecut. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a prezentat la finele săptămânii trecute care sunt obligațiile pe care trebuie să le cetățenii.

Una dintre măsuri prevede că românii trebuie să poarte măști de protecție în spațiile publice închise, în mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise. Din data de 18 mai, organele de control vor putea aplica sancțiuni pentru nerespectarea regulilor impuse de starea de alertă. Potrivit legii, amenzile pentru cei care nu poartă mască sunt între 500 și 2.500 de lei.

Diferența se va face în funcție de comportamentul și abaterea cetățeanului. Dacă o persoană este prinsă în mai multe rânduri fără mască în spațiile publice, amenda va fi cea maximă, adică de 2.500 de lei.

Trebuie menționat că în 15 zile de la comunicarea procesului verbal corespunzător se poate plăti jumătate din amenda primită.

Amenzi de până la 2.500 de lei pentru cei care se deplasează în afara localității fără declarație

O altă restricție rămasă în vigoare este cea a deplasărilor în afara localității. Românii nu se pot deplasa între localități decât în baza unei declarații pe proprie răspundere și doar din motive extrem de bine întemeiate. Declarația poate fi descărcată deAICI.

Măsura este inclusă în Hotărârea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, iar amenda va fi aplicată începând de luni, odată cu intrarea în vigoare a legii pentru starea de alertă.

De asemenea, amenda aplicată variază între 500 şi 2.500 lei.

Prevederea care vizează declaraţia este inclusă în articolul 65, litera m): „circulaţia persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile şi, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă”.

Totodată au fost menționate și motivele pentru care se va putea face deplasarea în afara localității:

1. în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

2. în scop umanitar sau de voluntariat;

3. realizarea de activități agricole;

4. pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;

5. îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;

6. participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;

7. asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

8. activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane;

9. participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială;

10. pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;

11. din alte motive justificate, precum: − îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; − îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere; − asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități; − deces al unui membru de familie; – asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice.

Ce alte amenzi vor fi date pentru nerespectarea restricțiilor în perioada stării de alertă

Potrivit actului normativ, cei care organizează, în perioada stării de alertă, mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, indiferent de natura lor, în spații deschise sau închise. În acest caz, amenzile sunt mai mari. Acesta variază între 3.000 de lei la 15.000 de lei.

De asemenea, cei care participă la astfel de evenimente riscă sancțiuni între 500 de lei şi 2.500 de lei.

În situația în care este necesar să se respecte izolarea la domiciliu, cei care încalcă această măsură pot fi sancționați cu 5000 de lei. De asemenea, există posibilitatea dispunerii începerii urmăririi penale.

O altă sancțiune are în vizor persoanele care nu respectă interdicția de a ieși din clădirile, localitățile sau zonele în care a fost instituită carantina. Ei pot primi amenzi cuprinse între 1.000 de lei şi 5.000 de lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)