16 capre negre pot fi vânate sezonul acesta în Munții Făgăraș. Străinii pot lua vânatul contra sumei de 1.300 de euro

16 capre negre pot fi vânate sezonul acesta în Munții Făgăraș. Străinii pot lua vânatul contra sumei de 1.300 de euro
Foto: bzb.ro

Munții Făgăraș au devenit destinaţia preferată pentru vânătoare a străinilor, iar cei din țările nordice vin special pentru caprele negre.

Pentru acest sezon, lista cererilor pentru autorizații este plină, iar Asociația Vânătorilor din Făgăraș are deja solicitări și pentru anul viitor, notează digi24.ro.

Însă, pentru acest an, 16 capre negre pot fi vânate, iar vânătorii provin din Finlanda, Danemarca, Norvegia, dar și Germania sau Austria.

Străinii care vor să plece acasă cu vânatul trebuie să achite 1.300 de euro, românii din cadrul asociației – 1.500 de lei, iar cei care vin din alte asociații – 5.000 lei.

Nu sunt singurele taxe, deoarece la aceste sume se adaugă și alți bani în funcție de greutatea sau mărimea animalului.

Sezonul de vânătoare al caprelor negre se deschide la 1 septembrie și durează până pe 15 decembrie.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`