150 de romi din România, evacuați luni, lângă Paris

150 de romi din România, evacuați luni, lângă Paris

O tabără de romi români, situată în comuna Noisy-le-Grand, lângă Paris, unde 150 de persoane își aveau locuințele, a fost evacuată luni. Toate barăcile taberei, înființată de mai bine de doi ani, au fost demolate, informează Mediafax citând un comunicat Amnesty International.

Decizia de a evacua cele 150 de persoane, dintre care 60 copii, a fost luată în luna aprilie a acestui an. Inițial, romii trebuiau evacuați în luna iunie, însă instanța a decis amânarea cu două luni a termenului cu gândul la copiii care vor rămâne fără casă.

În 8 octombrie, prefectura Seine-Saint-Denis a organizat o întâlnire pentru a stabili cele mai bune metode pentru derularea operaţiunii de evacuare, la care au participat ONG-uri locale, dar nu şi reprezentanţi ai locuitorilor taberei. În urma discuţiilor, nu a fost stabilită o dată exactă pentru desfiinţarea taberei.

Săptămâna trecută, poliţişti şi oficiali de la prefectură au vizitat tabăra de mai multe ori şi i-au prevenit informal pe locuitori că urma să fie evacuaţi în dimineaţa de 15 octombrie. Însă, de la jumătatea lunii septembrie, poliţiştii, îmbrăcaţi adesea în civil, au mers în tabără pentru a le spune oamenilor să plece, evacuarea fiind iminentă.

Luni, în jurul orei locale 8.15, aproximativ zece dube ale poliţiei au înconjurat tabăra, locuitorii având la dispoziţie o oră pentru a-şi aduna lucrurile şi a pleca, după care buldozerele le-au distrus barăcile.

Potrivit Amnesty International, locuitorii acestei tabere au aşteptat toată ziua în faţa primăriei, însă edilul a refuzat să primească pe cineva în audienţă privind operaţiune de evacuare de dimineaţă.

„Încercăm să găsim soluţii ca să nu doarmă pe străzi la noapte”, a spus un activist local, Didier Cusserne.

„Autorităţile franceze trebuie să aibă grijă ca evacuările pe care le fac să fie în concordanţă cu obligaţiile guvernului francez privind respectarea drepturilor omului. Familiile nu ar trebui lăsate fără adăpost în urma evacuărilor”, a declarat Marek Marczyński, director pentru Europa şi Asia Centrală al Amnesty International.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:22 - Rușii, bucuroși de victoria lui Călin Georgescu. ,,Un susținător al uniunii cu Rusia”
13:15 - Călin Georgescu: Nașterea prin cezariană e o tragedie. Se rupe firul divin
13:10 - Politico, material amplu despre „șocul” de la alegerile prezidențiale din România. Ce scriu jurnaliștii străini despre controversele legate de Călin Georgescu, admirator al Rusiei și al Ungariei
13:02 - Opt persoane din Constanța sunt suspecte de furtul a tone de motorină din trenuri. Sunt în arest timp de 30 de zile
12:52 - Ascensiunea lui Călin Georgescu, e „efectul Trump”. Un profiler susține că Robert F. Kennedy Jr. va veni în România, să-l sprijine pe Georgescu
12:52 - Dan Vîlceanu, întrebat despre scenariul Eduard Hellvig – președinte PNL: Mi-e greu să cred că într-o democrație poți să iei pe cineva de la securitate să îl aduci la partid (VIDEO)
12:39 - George Simion l-a felicitat pe Călin Georgescu. „Sunt bucuros că suveranismul a ieșit pe primul loc”
12:24 - Nicușor Dan: Nu se întâmplă în sociologie ca cineva să aibă acum două săptămâni 3%, acum o săptămână 10% și în ziua votului 20% / E obligatoriu să fie aleasă o președintă care nu are vreun dubiu ca România să fie în UE și NATO
12:16 - Cine este soția lui Călin Georgescu, Cristela Georgescu. Ce profesie are posibila viitoare prima doamnă a României
12:12 - Kremlinul spune că nu știe cine este Călin Georgescu. Moscova nu a auzit prea multe despre opinia lui