15 afgani şi sirieni, prinşi de polițiștii de fronieră din Vaslui după ce au traversat Prutul cu o barcă pneumatică

Publicat: 13 04. 2015, 15:50
Foto: ziuaconstanta.ro

Polițiștii de frontieră vasluieni au prins, în ultimele 24 de ore, 15 afgani şi sirieni, între care şase copii cu vârste cuprinse între doi şi şase ani, la scurt timp după ce intraseră ilegal în România traversând Prutul cu bărci pneumatice, informează Mediafax.

Cei 13 migranți afgani au fost au fost depistaţi într-o staţie de autobuz de pe drumul european E 581, la aproximativ şapte kilometri de municipiul Huşi, potrivit reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Vaslui.

Căutarea acestora a început după ce autorităţile din Republica Moldova le-au alertat pe cele din România pentru că cetățenii străini fugiseră dintr-un azil unde primiseră statutul de transfug.

Afganii au declarat autorităţilor voiau să ajungă într-un stat din spaţiul Schengen.

De asemenea, polițiștii de frontieră au descoperit în dreptul localităţii Vetrişoaia, doi bărbaţi de 39 şi 40 de ani, de naţionalitate siriană, care au intrat ilegal în România tot cu o barcă pneumatică, având ca destinaţie Germania.

Toţi cei 15 emigranţi au fost predaţi de către poliţiştii de frontieră vasluieni autorităţilor din Republica Moldova pentru continuarea cercetărilor.