Douăsprezece persoane au fost evacuate în noaptea de marți spre miercuri, dintr-un bloc din municipiul Constanța. Cauza a fost un incendiu care a izbucnit într-un apartament din clădire.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, la fața locului au fost mobilizate cinci autospeciale de stingere incendii, descarcerarea, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi un echipaj SMURD. Incendiu s-a manifestat într-un apartament de la etajul șase al blocului din Constanța, conform AGERPRES.
„Incendiul a fost localizat la ora 22,59, se manifesta într-un dormitor. Au fost evacuate 12 persoane din bloc. La ora 23,02, incendiul a fost lichidat”, a transmis ISU.
Reprezentanții ISU „Dobrogea” au precizat și faptul că în urma incendiului, trei minori cu vârste de 4, 7 și 11 ani au fost monitorizați de echipajul SMURD, după ce apariținătorii acestora au refuzat să fie transportați la spital.
În prezent, incendiul a fost lichidat și se face aerisirea casei scării. Până în acest moment nu se cunoaște care a fost cauza incendiului.