100 de manifestanți, membri ai unei organizații de revoluționari, prezenți în Piața Universității

Publicat: 26 01. 2012, 18:59
Foto: puterea.ro

Circa 100 de manifestanți au protestat, joi, în Piața Universității, marea majoritate a acestora fiind parte a unei organizații de revoluționari, potrivit Mediafax.

Oamenii scandează lozinci împotriva preşedintelui Traian Băsescu, împotriva premierului Emil Boc şi, mai rar, împotriva întregii clase politice.

Câţiva dintre protestatari s-au declarat nemulţumiţi de lipsa echipelor de televiziune, prezente în piaţă în număr foarte mare până joi, unul dintre protestatari explicându-le altor câţiva din grupul său că cel mai probabil presa este ocupată cu relatări despre oamenii înzăpeziţi.

Unii dintre oameni au în mâini drapele tricolore, dar şi pancarde cu mesaje prin care cer demisia preşedintelui şi a premierului.

Câteva grupe de jandarmi se află în zonă şi supraveghează protestul.