Aproximativ 10.000 de kilograme de deșeuri au fost scoase din Peștera Scărișoara, cea care adăpostește cel mai mare ghețar subteran din lume.
În urma încălzirii climei, gheața a început să se topească și să scoată la iveală diverse deșeuri care au stat acolo zeci de ani. În cadrul acțiunii de curățenie generală, rangerii Parcului Național Apuseni au fost ajutați de speologi și alpiniști, conform Știrile ProTv.
Mai multe resturi scoase la suprafață din Peștera Scărișoara sunt bucăți de metal. Speologii șii apliniștii clujeni le-au ridicat cu ajutorul unor corzi. Aceste deșeuri, care au fost folosite în vremea în care se făceau amenajări pentru turiști, au ieșit la iveală.
„În acele zone în care au rămas deșeuri istorice, unele dintre ele bănuim că sunt din anii ’60. Vorbim de cabluri, vorbim de deșeuri metalice care, până acum, nu au putut fi scoase, fiind încastrate în gheață. în această peșteră, se găsește cel mai mare bloc de gheață subteran din lume. El are, aproximativ, în acest moment, 130.000 de mc”, a spus Alin Moș, director Administrația Parcului Național Apuseni.
Rangerii le-au recomandat turiștilor să nu mai confunde Peștera Scărișoara cu Fontana di Trevi, respectiv să nu mai arunce monede în jurul ghețarului, pentru că doar poluează.