Sfaturile specialistului pentru cei care țin Postul Crăciunului / Cum eviți să te îngrași

Publicat: 12 11. 2022, 15:36
Foto: Pixabay

Marți, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului, iar cei care îl vor ține complet, vreme de mai bine de o lună, au nevoie de câtvea sfaturi înaintea acestei perioade, pentru a nu-și pune în pericol sănătatea.

Postul Crăciunului începe la jumătatea lunii noiembrie 2022 și va ține vreme de șase săptămâni, până pe data de 24 decembrie 2022. Postul negru înseamnă abstinență de la mâncare și alte plăceri. Specialiștii din domeniul medical trag un semnal de alarmă și atrag atenția asupra riscurilor la care se expun persoanele care aleg să țină post negru, notează dcnews.ro.

 Sfatul specialiștilor pentru Postul Crăciunului

”Postul religios face parte din cultura fiecărei populații în parte. Românii au postul de miercuri și vineri, dar toate popoarele au o formă de post. Dacă noi avem o stare bună de sănătate, ceea ce nu este cazul pentru majoritatea românilor, și alegem să ținem post, nu se va întâmpla nimic în defavoarea noastră în cazul în care știm să trecem corect de la alimentația de dulce, la alimentația de post, iar mai apoi să facem trecerea de la alimentația de post, la alimentația de dulce.

Sunt multe persoane obeze sau cu patologii metabolice care aleg să țină postul religios neînțelegând că își pun sănătatea în pericol. Proteina de origine animală vs. proteina de origine vegetală sunt diferite. Proteina de origine animală este o proteină completă, iar cea de origine vegetală este una incompletă”, a explicat dr. Florin Ioan Bălănică, potrivit sursei menționate anterior.

”În egală măsură, pregătirea pentru post presupune să am mâncarea potrivită. Ce facem noi românii? Vrem să ținem post, suntem foarte ocupați, nu acordăm atenție prevenției și, în momentul în care luăm această decizie, în jurul nostru avem covrigul, cartoful prăjit, piure, orez, zacusca, lucruri bogate în carbohidrați și amidon sau lucruri bogate în grăsime pe care le vom consuma în cantitate mare pentru nu sunt sub nicio formă sățioase.

Proteina de origine animală este sățioasă. Proteina de origine vegetală nu este sățioasă. Trebuie să consumăm volume mari și foarte des. Cea mai mare parte a persoanelor care țin post iau în greutate în perioada postului.

Trebuie să ținem cont de trei criterii în momentul în care dorim să ținem postul religios: trecerea de la dulce, la post, trecerea de la de post la dulce, iar atunci când ne hotărâm să ținem post trebuie să ne pregătim alimentele potrivite, să le preparăm în casă și să avem alegerile potrivite care să conțină proteină și nu preponderant carbohidrați și grăsime care ne vor face să luăm în greutate”, a adăugat acesta.

Ce persoane nu ar trebui să țină post negru

  • persoanele cu diabet zaharat de tip 1
  • persoanele cu tensiune arterială scăzută
  • cei care sunt subponderali sau au antecedente de tulburări de alimentație
  • femeile care sunt gravide, care alăptează, încearcă să conceapă, sau au un istoric de amenoree
  • cei care iau anumite medicamente, cum ar fi insulină, tensiunea arterială, diluanții sângelui și medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene