Zi neagră pe burse. Indicele de referinţă al Japoniei a scăzut cu 4,6%, iar bursa din China s-a prăbușit cu 8,5%. La București, scăderea a fost de 4%
Piețele din Asia și Orientul Mijlociu sunt în picaj, iar deschiderea burselor europene și americane a fost una dramatică, informează ZF.
Indicele de referință al Chinei s-a prăbușit cu 8,5%, cea mai mare scădere din 2007 până în prezent, după ce investitorii s-au îngrămădit să plece pentru că guvernul de la Beijing nu a intervenit pentru a readuce piaţa pe linia de plutire sau pentru a reduce dobânzile. Indicele Nikkei al Japoniei a scăzut cu 4,6%.
Indicele BET, principala referinţă a bursei de la Bucureşti, a deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi cu un minus de 4%. La ora 10.30, acţiunile Romgaz erau în scădere cu 3,7%, iar cele ale Fondului Proprietatea cu 3,8%. Acţiunile Banca Trasilvania au scăzut cu 4,3% și cele ale BRD cu 5,2%.
Indicele bursei germane DAX avea la 10.30 un minus de 3% în timp ce referinţa bursei de la Paris se deprecia cu 2,7%.