Whirlpool preia 60% din acțiunile Indesit pentru suma de 758 milioane euro
Whirlpool realizează cea mai mare achiziție efectuată de un grup american în ultimii opt ani, preluând 60% din acțiunile Indesit pentru suma de 758 milioane euro, scrie Reuters.
Astfel, producătorul de electrocasnice va plăti 11 euro pe acțiune pentru participația reprezentând 60% din acțiuni.
Acţiunile, care vor fi cumpărate la un preţ mai mare cu 4,5% faţă de cotaţia atinsă la închiderea precedentă, reprezintă 67% din drepturile de vot la Indesit.
Whirlpool anticipează că tranzacţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, după analiza autorităţilor de reglementare.