Warren Buffett: Pun un dolar pentru fiecare dolar dat de republicani pentru datoria SUA
Warren Buffet este dispus să își susțină convingerile cu bani. Miliardarul a declarat, într-un interviu recent acordat revistei Time, că va dona 1 dolar, pentru redresarea deficitului bugetar al Statelor Unite, pentru fiecare dolar plătit pentru acestă cauză de oricare reprezentant al partidului Republican în Congresul American.
Mai mult, magnatul a declarat că în cazul liderului republicanilor din Senat, Mitch McConnell, va oferi 3 dolari pentru fiecare dolar pe care acesta îl donează.
Ideea vine ca urmare a controversei pe care a stârnit-o în rândul Partidului Republican, un articol pe care Buffet l-a scris în august, în care solicita taxarea suplimentară a celor “mega-bogați”. Câțiva conservatori l-au îndemnat miliardar, pe care l-au poreclit “Oracolul din Omaha”, să plătească voluntar taxe suplimentare.
McConnell spunea, atunci, că dacă Buffet se simte vinovat că plătește prea puține taxe, ar trebui “să trimită un cec”. În plus republicanii au introdus un proiect de lege care permite contribuabililor să doneze bani statului.
Unul dintre apropiații liderului republican a afirmat că oferta lui Buffet ar trebui să includă să-i includă și pe democrații lui Obama.
“Aștept cu nerăbdare ca Buffet să plătească o sumă egală cu contribuția generoasă pe care o vor face cei care vor să plătească taxe mai mari, incluzându-i pe democrați și pe președinte”, a spus Don Stewart, șeful staff-ului senatorului McConnel.
Buffett a mai explicat în interviul din Time că este de părere că sistemul de taxe ar trebui să îi favorizeze pe cetățenii care nu sunt investori înăscuți.
“Avem nevoie de un sistem de taxe care să aibă grijă de oamenii care nu sunt atât de bine adaptați la sistemul de piață și la capitalism, dar sunt totuși buni cetățeni și fac lucruri utile pentru societate”, spune el.
Merită menționat faptul că averea însumată a republicanilor din senatul SUA este de aproximativ 387 milioane de dolari, în timp ce averea lui Buffett este estimată la 45 de miliarde de dolari.