Statul român va acorda vouchere în valoare de 1000 de lei pentru crescătorii de porci timp de 5 ani. Ajutorul, denumit Legea Porcului, este sprijinul oferit de Guvern tradiției Crăciunului.
Voucherele vor fi emise de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară (ANSVSA), iar deputatul Florian-Emil Dumitru a menționat care este scopul acestei initiative. „Am discutat cu colegii mei pentru a crea un proiect de lege distinct care să completeze Legea Porcului. Scopul nostru este de a oferi sprijin celor din zona de 10 km în jurul fermelor comerciale care doresc să renunțe la creșterea porcilor. Timp de cinci ani, aceștia vor primi vouchere de 200 de euro emise de ANSVSA, pe care le pot folosi în perioada sărbătorilor de Crăciun la fermele comerciale, astfel păstrându-și tradiția și având acces la porcul de Crăciun”, a spus deputatul, conform Cancan.
ANSVSA susține creșterea porcilor
Anterior, pe 6 noiembrie, ANSVSA a transmis că susține creșterea și comercializarea cărnii de porc și că românii vor putea crește și sacrifice aceste animale fără nicio grijă, înainte de sărbătorile de iarnă.
„Susținerea creșterii tradiționale a porcului în gopodării și a proprietarilor de porci din mediul rural este o prioritate a Aurorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Creșterea, sacrificarea porcilor în gospodăria țărănească și comercializarea acestora nu va fi interzisă.ANSVSA transmite românilor că își vor putea sacrifica fără probleme porcii înainte de Crăciun, în propriile gospodării.
ANSVSA reamintește tuturor deținătorilor de exploatații noncomerciale de porcine importanța respectării normelor de biosecuritate și a regulamentelor în vigoare, în vederea prevenirii și combaterii pestei porcine și a altor riscuri asociate”, se menționează în comunicatul ANSVSA.