Volkswagen anunță o măsură extrem de generoasă după publicarea rezultatelor din 2012, din care reiese că profitul grupului a crescut cu 38%.
Grupul auto va oferi fiecărui angajat din Germania o primă de 7.200 de euro, ca urmare a creșterii profitului pe anul trecut la peste 21 de miliarde de euro, scrie AFP.
Bonusul pentru 2012 a fost cu 4% mai mic decât prima record din 2011, în valoare de 7.500 de euro.
Vânzările Volkswagen în 2012 au fost de 192,6 miliarde euro, față de 159,3 miliarde euro în 2011. Profitul grupului auto a fost de 21,88 miliarde de euro, cu 38% peste anul 2011, iar profitul operațional a urcat cu 2%, spre 11,5 miliarde euro.
Numărul de angajați a urcat de la 501.000, la 549.000 anul trecut.
În plus, board-ul director al VW Group a decis să plafoneze bonusurile pentru directorii de top, după ce în Germania s-a stârnit un scandal pe tema faptului ca CEO-ul Martin Winterkorn a fost remunerat cu 17,5 milioane euro în 2012.