Volkswagen, cel mai mare investitor privat în domeniul cercetării și dezvoltării, la nivel mondial

Volkswagen, cel mai mare investitor privat în domeniul cercetării și dezvoltării, la nivel mondial
Foto: galleryhip.com

Comisia Europeană a publicat rezultatele privind investițiileîn cercetare și dezvoltare. Astfel, companiile cu sediul în Uniunea Europeană au investit peste 160 miliarde de euro în 2013, pe când societățile din SUA au investit 193 miliarde de euro, iar cele cu sediul în Japonia – 85 miliarde de euro.

Primele trei locuri sunt ocupate de constructorul european de automobile Volkswagen, cu un total de 11,7 miliarde de euro investiți în R&D (Research and Development), pe locul al doilea este Samsung, iar pe trei se situează Microsoft, informează Comisia Europeană.

Urmeaza in top Intel (locul 4), Novartis (locul 5), Roche (locul 6), Toyota Motor (locul 7), Johnos & Johnson (locul 8), Google (locul 9), Daimler (locul 10), General Motors (locul 11), Merck US (locul 12), BMW (locul 13), Sanofi (locul 14) si Pfizer (locul 15).

Raportul analizeaza cele mai importante 2.500 de societati din toata lumea, ce aduna aproximativ 90% din totalul cheltuielilor in domeniul cercetarii efectuate de intreprinderi.

Cele mai bune rate globale apartin societatilor cu sediul intr-una din urmatoarele trei tari: Germania, Franta si Marea Britanie, care insumeaza peste doua treimi din total.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`