„Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
O tânără a primit mai multe sfaturi pe Reddit, după ce s-a plâns că nu poate trăi cu un salariu de 3.500 de lei pe lună. Unul dintre răspunsuri a venit de la o altă fată, care a susținut că se descurcă cu bani puțini, în schimb „viața asta îmi aduce stres, anxietate și depresie”. Iar un comentator a glumit amar că el se descurcă, dar locuiește doar el cu pisica și „ea mănâncă mai bine ca mine”.
Cum poți să supraviețuiești cu bani puțini
„Voi cum rezistați cu salariu de 3.500 de lei? Întreb pentru că sunt în situația asta și toată lumea din jurul meu pare ca are salariu de 10.000 de lei și eu par să fiu singura fraieră”, s-a plâns tânăra pe Reddit, potrivit Adevărul.
Ea a primit apoi mai multe sfaturi: să împartă chiria cu mai multe persoane sau să stea la părinți, să renunțe la vicii, dacă are, să nu meargă în mall-uri pentru a nu fi tentată să cumpere lucruri inutile și să-și gătească acasă, în loc să meargă la restaurant.
Iată câteva dintre răspunsurile pe care le-a primit:
„Eu știu oameni care se descurcă deși primesc numai 2.000 și știu și oameni cu master care lucrează la stat și iau undeva la 3.700 de lei. Este o exagerare cruntă a realității în care trăim și unde de-abia iți găsești de lucru. În ziua de azi nu este ușor, dar dacă poți îți recomandă să rămâi cu părinții și să reduci cheltuielile, chiria fiind mult prea mare peste tot, față de salariul mediu”
„Gătește, dacă ai timp, sau caută un restaurant care are meniul zilei bun și ieftin, eu de exemplu iau meniul zilei cu 25 de lei, când nu îmi ajung banii”
„În ce privește gătitul, poți face mari economii. Alte recomandări: evită magazinele scumpe. Încearcă să cumperi produse de curățenie și detergenți la volum mare, care chiar dacă sunt mai scumpe, prețul per litru sau kilogram este mult mai avantajos. Urmărește ofertele hipermarketurilor și dacă sunt bune, cumpără chiar dacă momentan nu ai nevoie, spre exemplu detergenți, care au termen îndelungat de valabilitate. Aplică regula celor trei întrebări: îmi place, îmi trebuie, îmi permit. Dacă răspunsul este Da la toate cumpără”
„Fără vicii ca zahărul, alcoolul și fumatul și nu este deloc imposibil. Esențial este, totuși, să nu plătești chirie. Și preferabil să nu nu ai mașină, care aduce cheltuieli suplimentare”
„Iau 4.000 de lei lunar, dintre care 1.850 lei plătesc chiria și încă vreo 400 lei utilități. Vreo 200 de lei dau pe abonamente. Și mai sunt și fumător. Dacă am nevoie de vreo haină mai bună, de obicei fac astfel de cumpărături în ziua de salariu. Nu fac mofturi. Îmi iau apa cu mine, ca să nu dau bani pe ea afară. Nu îmi iau dulciuri, pentru că sunt scumpe. Îmi fac acasă prăjituri și clătite, ocazional, pe lângă melcișori cu lapte. Totuși, am cam început să mă satur de stilul acesta de viață, în care trag toată ziua de bani”
Traiul cu bani puțini. „Viața asta îmi aduce stres, anxietate și depresie”
O altă tânără a lăsat și ea un mesaj din care răzbate durerea ei că nu are suficienți bani cât pentru un trai decent: „Nu stau singură cu chirie, mă ajută mama, lucrez ore suplimentare, nu am vicii, primesc haine de pomană, nu prea cheltui bani pe lângă chirie, întreținere și utilități, ca să strâng să pot merge măcar în două vacanțe pe an, ori la câte un spectacol. În schimb, viața asta îmi aduce stres, anxietate și depresie. Totuși sunt convinsă că nu sunt singura care are greutăți de dus în spate și mă gândesc că alții sunt mai rău, iar cei care sunt mai bine au și ei stresul lor”.
Cineva s-a arătat scandalizat de această discuție: „Atât știți unii, să vă plângeți. O mulțime de oameni care trăiesc cu minimul pe economie, pensionari, persoane cu handicap sau cu pensii mici de ce se descurcă și numai voi nu?”.
În schimb, un alt comentator a ales să facă haz de necaz: „Mă descurc foarte bine, fără soție și copii, doar eu și pisica. Dar ea mănâncă mai bine ca mine”.