Vodafone ar putea ieşi de pe piaţa americană: Valoarea tranzacţiei ar putea ajunge la 135 de miliarde de dolari

Vodafone ar putea ieşi de pe piaţa americană: Valoarea tranzacţiei ar putea ajunge la 135 de miliarde de dolari

Vodafone poartă discuţii pentru vânzarea particiapţiei pe care o deţine în America, în urma căreia ar putea obţine până la 135 de miliarde de dolari.

Grupul de telefonie mobilă analizează participaţia de 45% pe care o deţine la Verizon Wireless, cel mai mare operator american.

Verizon Wireless este o companie mixtă deţinută de Vodafone şi Verizon Communications.

Vodafone a intenţionat, iniţial, să vândă doar o parte din acţiunile sale, însă relaţia cu  tot mai dificilă cu cei de la Verizon Communications i-a făcut să discute serios această problemă.

În cazul unei vânzări a participaţiei firmei americane, valoarea tranzacţiei ar fi una dintre cele mai mari din istorie, de circa 135 de miliarde de dolari.

Verizon Wireless valorează între 240 şi 300 de miliarde de dolari, conform analiştilor. Tranzacţia ar putea avea loc în vara acestui an, potrivit surselor celor de la The Sunday Times.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)