Victor Ponta: Vom reduce la jumătate numărul funcțiilor de conducere din aparatul central

Publicat: 09 01. 2013, 13:01

Premierul Victor Ponta a anunțat miercuri, în ședința de Guvern, că a propus reducerea la jumătate a aparatului central, apreciind că acesta este un pas important în pregătirea bugetului.

„În pregătirea bugetului, astăzi facem un pas mic. Reducem numărul de consilieri de la fiecare ministru și secretari de stat și șefi de agenție cu grad de secretari de stat. E un semnal, pe cre după aceea, până în martie fiecare dintre miniștri, după aprobarea bugetului, trebuie să-l continuați. Și anume reducerea, eu am propus la jumătate a tuturor funcțiilor de conducere din aparatul central, directori generali, directori, șefi de servicii, reducererea acolo unde este cazul a aparutului care nu este neapărat necesar. Vom avea capacitatea de a plăti mai bine pe cei care au performanță”, a spus Ponta.

Acesta a anunțat că miecuri va fi adoptată ordonanța pentru taxele locale, precizând că primăriile care nu vor majora impozitele nu vor primi bani de la bugetul de stat.

„Mâine o să prezentăm starea națiunii din punct de vedere bugetar și al lucrurilor bune pe care le facem anul asta pentru pensionari, salariați, mediul de afaceri dar și a deciziilor dificile pe care trebuie să le luăm anul ăsta, referitoare la reduceri de cheltuieli, la venituri suplimentare și cred că este absolut necesar să prezentăm un buget pe înțelesul cetățeanului. Acum bugetul e o chestie ezoterică. Cei 16% pe care unii primari vor să-i încaseze merg în bugetul primăriei. Dacă nu se măresc, nici nu vin bani de la bugetul de stat, pentru că trebuie să plătim salarii, pensii, investiții publice, să plătim la sănătate, la educație. E autonomie locală. Dacă le ajung banii din 2012 e foarte bine, daca nu, indexarea cu rata inflației este un lucru normal care s-a înfăptuit întotdeauna”, a mai spus primul ministru.

Ponta: Vom reduce la jumătate aparatul central

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: