Victor Ponta: Probabil miercuri proiectul de Cod fiscal va fi trimis de la Guvern la Parlament pentru a intra în dezbatere (VIDEO)
Premierul Victor Ponta a vorbit duminică în cadrul emisiunii ”Ultimul cuvânt” de pe B1 TV despre proiectul noului Cod fiscal estimând că miercuri acesta va fi trimis de la Guvern la Parlament pentru a intra în dezbatere.
”I-am spus lui Klaus Iohannis că vreau să finalizez Codul fiscal. (…) Probabil că miercuri se va termina forma care pleacă de la Guvern. Dacă constatăm că există un blocaj la Senat sau la Cameră, abia atunci voi decide să îmi asum răspunderea. Codurile sunt două instrumente extraordinar de bine primite de mediul de afaceri”, a spus premierul.
”Codul este aproape finalizat. L-am dezbătul cu mediul de afaceri, cu IMM-uri, cu specialiști. Merge la Senat, unde se mai discută o dată, merge în Cameră, unde se mai discută o dată, după care merge la președinte. E important că măsurile de relaxare fiscală sunt posibile în 2015 pentru că avem trei ani de creștere economică. Am dat înapoi pensiile, salariile. Am plătit toate titlurile executorii. Dacă îl adoptăm până în iunie, intră în vigoare în ianuarie și toată lumea se poate pregăti. Cele două coduri vor fi finalizate în câteva zile. Principala contribuție e a lui Darius Vâlcov, chiar dacă nu va mai fi el ministru”, a mai spus Ponta.