Victor Ponta îl somează pe Traian Băsescu să promulge legea privind certificatele verzi până pe 19 martie

Victor Ponta îl somează pe Traian Băsescu să promulge legea privind certificatele verzi până pe 19 martie

Premierul Victor Ponta îi cere președintelui Traian Băsescu promulgarea de urgență a legii privind certificatele verzi până miercuri, 19 martie, certificând reprezentanților Alro Slatina că Guvernul sprijină intrarea acestei legi.

„Discuţiile au fost centrate pe problema certificatelor verzi, în contextul dezbaterilor din spaţiul public referitoare la Legea de aprobare a OUG 57/2013 (…) Primul-ministru cere preşedintelui României promulgarea de urgenţă a legii de aprobare a OUG 57/2013, pentru a rezolva problema semnalată de reprezentanţii Alro şi a evita generarea unor creşteri de preţuri în domeniul industriei româneşti și al prețului pentru consumatori”, se arată într-un comunicat transmis de Guvern.

OUG 57/2013 stabilește că, începând din 1 iulie 2013, producătorii de energie regenerabilă vor primi numai o parte din certificatele verzi cuvenite, urmând să le recupreze din 31 martie 2017.

Această ordonanță este un subiect de dispută între președinte și premier, Băsescu spunând că ordonanța este neconstituțională deoarece nu au fost respectate etapele de notificare și pre-notificare a CE în aprobarea ei, sesizând astfel CC privind acest subiect.

Președintele a explicat, marți, că legea a fost retrimisă în Parlament pentru că trebuia să aibă avizul Comisiei Europene, spunând că o va promulga de îndată ce se îndeplinesc condițiile.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`