Victor Ponta: Guvernul nu va renunţa la majorarea salariilor în sectorul bugetar nici dacă economia se va înrăutăţi

Publicat: 13 05. 2012, 10:30

Prezent la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică la PRO TV, premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul nu va renunţa la a mai efectua a doua etapă de majorare a salariilor în sectorul bugetar nici dacă situaţia economică se va înrăutăţi în cea de-a doua jumătate a anului, precizând că în acest caz, vor fi reduse cheltuielile din alte sectoare, informează Mediafax.

Întrebat dacă Executivul va renunţa la cea de-a doua etapă de majorare a salariilor bugetarilor, în cazul în care economia se va înrăutăţi drastic în a doua parte a anului, premierul a răspuns negativ, adăugând că în aceste condiții caz vor fi tăiate cheltuieli de la alte capitole.

În sectorul bugetar este prevăzută o creştere cu 8% a salariilor de la 1 iunie şi diferenţa până la recuperarea integrală de la 1 decembrie 2012.

Totodată, întrebat dacă Guvernul va realiza a doua tranşă de majorare a salariilor „cu orice preţ”, premierul a răspuns tot negativ.

Nu cu orice preţ, pentru că nu despre asta e vorba. Este vorba despre ceea ce am reuşit să aflăm practic înainte de a intra în Palatul Victoria şi în sediul Ministerului de Finanţe, pentru că noi am avut o situaţie specială: am negociat cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale înainte de a fi învestiţi în funcţie şi a pune piciorul fizic în Palatul Victoria şi în Ministerul Finanţelor„, a spus Victor Ponta.