Politică - 25 nov, 14:42
Acciza de 7 eurocenţi va fi introdusă din aprilie la benzină şi motorină, iar preşedintele Traian Băsescu va semna documentele pentru ca acordul cu FMI să redevină operaţional, deoarece memorandumul nu va include această măsură, a declarat luni seară premierul Victor Ponta.
„Dacă preşedintele semnează nu mai e nevoie să facem compromisuri”, a spus Ponta, întrebat de ce nu se mai amână acciza la motorină cu încă trei luni, aşa cum se discuta în urmă cu o săptămână.
El a adăugat că nu a discutat cu preşedintele, dar că se bazează inclusiv pe declaraţiile anterioare în acest sens ale acestuia.
Premierul anunțase recent că introducerea accizei de 7 eurocenți la ar putea fi amânată pentru alte trei luni, însă numai pentru motorină.