Premierul Victor Ponta a comentat vineri reţinerea vicepreşedintele ANRE Claudiu Dumbrăveanu, acuzat de luare de mită, precizând că atât timp cât legea a fost încălcată, iar facturile au fost “încărcate” trebuie să existe o răspundere personală a celor care se fac vinovaţi de acest lucru.
„Evident că nu cunosc detalii din dosarul penal, dar, atât timp cât s-au încălcat legi importante şi atât timp cât au fost încărcate facturi, trebuie să existe o răspundere personală a celor care au încălcat legea şi măsuri ca în viitor asemenea situaţii să fie evitate. Din punctul de vedere al Guvernului, imediat ce avem nişte concluzii despre modul în care s-a încălcat legea, putem să luăm mai departe măsuri ca să evităm pe viitor ca ceea ce spuneţi dumneavoastră (presa – n.r.) că s-a întâmplat să nu mai fie posibil”, a spus premierul.
Întrebat despre posibilitatea ca oamenii să îşi recupereze banii pierduţi, premierul a spus că vor fi luate toate măsurile după ce se constată din punct de vedere legal care este situaţia.
„Tocmai de aceasta spun, că mă bucur foarte mult că instituţiile statului îşi fac datoria, constată acolo unde se încalcă legea şi, pe baza constatărilor parchetului şi ale justiţiei, putem să luăm măsuri”, a continuat acesta.
Procurorii anticorupţie i-au reţinut, joi, pe vicepreşedintele ANRE Claudiu Dumbrăveanu şi pe Gheorghe Ciubotaru, asociat la SC ElectroAlfa International SRL, acuzaţi de luare de mită, alături de directorul ENEL Florin Gugu, pentru dare de mită, informează DNA.