Premierul Victor Pona a declarat, miercuri seară, că a avut discuții recente cu președintele Klaus Iohannis și cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pe tema Codului Fiscal.
Șeful Executivului a explicat că nu s-a decis nimic cu privire la noul Cod Fiscal, dar că se va lua o decizie pe această temă la toamnă, în Parlament.
„Nu s-a decis nimic, nu puteam să decid eu cu domul Iohannis și domnul Isărescu. Decizia se va lua toamna viitoare în Parlament, ce am discutat azi cu Iohannis și Iăarescu: Codul Fiscal nu e pentru politicieni, nu e adoptat să fie bine pentru partide”, a spus premierul la Romania TV, potrivit PS News.
Ponta este de părere că se poate adopta Codul Fiscal în consens politic și că ar fi bine ca acesta să fie o „gândire asumată de cât mai mulți”.
„Codul Fiscal e mult mai bine să nu fie un obiect de dispută politică, ci să fi o gândire asumată, dacă se poate, de cât mai mulți. Eu am explicat președintelui și Guvernatorului, că tot ceea ce prevede Codul Fiscal referitor la TVA, anume 19%. Eu am spus foarte clar, cu 20% TVA este un impact pe care putem să-l acoperim (…) toate celelalte măsuri au un sens (…) Din punct meu de vedere, ca prim ministru, dacă putem să avem Codul Fiscal cu TVA-ul de 20%, cum l-am propus de la guvern, odată cu scădere TVA de 9% pentru alimente, media e undeva la 16%… cred că poate fi adoptat în consens politic. Decizia aparține doar Parlamentului”, a mai precizat Ponta.
Premierul a mai adăugat că noul Cod Fiscal este bun pentru cei care investesc bani în România și care fac locuri de muncă.
„Eu va spun ce-am discutat astăzi cu domnia sa (Klaus Iohannis, n.r. ) și domnul Isărescu. Eu vă garantez că impactul de 7 miliarde de lei a celor 4 puncte de TVA (…) pentru companii va fi un impuls. Dezbaterea politică din Parlament (…) desigur că am discutat cu colegii mei din PSD, din UNPR, am discutat cu ALDE, decizia este a lor. (…) Am vorbit la telefon cu domnul Isarescu.
Eu cred și președintele, amândoi credem că dacă rezultatul final al Codului Fiscal nu e o batălie politică, va fi un rezultat, sprijin (…) consens politic. E foarte bun pentru cel care investește bani în România, care face locuri de muncă”, a mai spus Victor Ponta.