Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, că ANAF va rambursa TVA în valoare de 4,8 milioane lei companiei Mechel Câmpia Turzii, cerându-i minstrului Economiei, Varujan voganian, să verifice ca banii să fie folosiți la plata salariilor restante.
„Pentru angajaţii de la Mechel, astăzi ANAF eliberează (…) 4,8 milioane, au plecat în contul celor de la Mechel pentru plata salariaţilor. O să vă rog – şi ştiu că supravegheaţi acest lucru – să nu ne trezim că cei de la Mechel iau banii şi pleacă în altă parte cu ei, că există această posibilitate şi noi le dăm banii, rambursarea aceea de TVA, iar ei pleacă cine ştie prin ce…Prin Cipru, era să zic că pleacă cu banii, dar nu în Cipru, poate în altă parte”, i-a spus Ponta ministrului Economiei, informează Mediafax.
„Mechel Câmpia Turzii este deja în procedură de insolvenţă, administratorii judiciari sunt cei care decid plăţile, astfel încât avem o garanţie că sumele merg către salarii”, l-a asigurat Vosganian pe șeful Executivului.
Câteva sute de foşti angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii au protestat, din 27 februarie, faţă de neplata salariilor compensatorii, blocând de mai multe ori drumul european E60. (Detalii AICI)