Victor Ponta, acuzat că forțează proiectul Codului Fiscal prin proceduri ilegale

Victor Ponta, acuzat că forțează proiectul Codului Fiscal prin proceduri ilegale

Premierul Victor Ponta este acuzat de fostul ministru al Finanțelor Gheorghe Ialomițianu că forțează implementarea Codului Fiscal prin proceduri ilegale.

Liberalul atrage atenția că proiectul de lege pentru modificarea Codului Fiscal nu a fost supus dezbaterii publice și că Victor Ponta a pus presiune asupra miniștrilor pentru a aviza proiectul.

„Chiar dacă şi-a propus să beneficieze de camerele luat vederi care s-au înghesuit să-i difuzeze discursul, Victor Ponta s-a deconspirat în legătură cu procedurile ilegale prin care vrea să impună proiectul de lege pentru modificarea Codului fiscal. Atragem atenţia asupra faptului că un aspect legal a fost trecut cu vederea şi anume faptul că proiectul supus dezbaterii nu a avut avizul niciunui minister care va fi afectat de aceste modificări. Dimpotrivă, înainte de prezentarea proiectului, Victor Ponta a început să pună presiune directă asupra miniştrilor de resort pentru a-i aviza pe orbeşte proiectul, chiar dacă aceste ministere nu au efectuat studii de impact asupra implementării unor măsuri pe care încă nu le cunosc. Altfel spus, pe Victor Ponta nu-l interesează care este impactul măsurilor asupra principalelor instituţii care vor trebui să le implementeze şi dacă acestea vor putea fi implementate: pensii, sănătate, administraţie publică, fiind necesare avizele prealabile ale ministerelor de resort şi nu după ce sunt puse în faţa faptului împlinit. Victor Ponta încă nu a aflat că o modificare la codul fiscal implică modificări instituţionale şi chiar legislative, fără de care întreg sistemul bugetar poate fi bulversat. Există riscul ca anumiţi contribuabili, care-şi onorează obligaţiile fiscale să nu beneficieze de pensii sau de asigurări de sănătate”, a declarat Ialomițianu, potrivit Știripesurse.

Totodată, fostul ministru atrage atenția că asumarea răspunderii pe acest proiect ar fi „un dezastru”.

„Chiar dacă Victor Ponta are un singur obiectiv legat de acest proiect, acela de a câştiga simpatie populară prin minciuni calificate, vreau să avertizez că ar fi un dezastru ca Victor Ponta să-şi angajeze răspunderea în Parlament asupra acestui proiect, fără ca instituţiile abilitate să-l implementeze să-şi dea avizul prealabil şi să formuleze observaţiile privind posibilele dificultăţi care ar putea fi întâmpinate”, a continuat Ialomițianu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)