Victor Ponta a avut o întâlnire cu reprezentanții ExxonMobil și OMV Petrom (VIDEO)
Premierul Victor Ponta a primit miercuri, la Palatul Victoria, o delegație a consorțiului format din ExxonMobil și OMV Petrom pentru a discuta despre evoluția proiectelor de explorare a resurselor de gaze naturale din Marea Neagră, informează un comunicat al Biroului de presă al Guvernului.
Primirea a avut loc în contextul vizitei în România a Vicepreședintelui ExxonMobil Exploration Company, Michael Cousins și a Vicepreședintelui pentru operațiunile din Europa, Tristan Aspray.
„Reprezentanții consorțiului au prezentat progresele obținute în ultimele luni în operațiunile din zona adâncă a perimetrului Neptun și au reconfirmat interesul pentru continuarea investițiilor în conformitate cu programul de lucrări asumat. Primul ministru s-a interesat de stadiul cooperării dintre consorțiu și compania Transgaz pentru realizarea investițiilor și asigurarea preluării, în perspectivă, în sistemul național de transport din România, a hidrocarburilor ce vor fi exploatate în perimetrele din Marea Neagră. De asemenea, reprezentanții consorțiului s-au interesat de evoluțiile în privința cadrului de reglementare din sectorul petrol și gaze și au apreciat preocuparea Guvernului României pentru încurajarea investițiilor sustenabile în acest sector strategic”, se arată în comunicatul Executivului.
Primul Ministru Victor Ponta a reafirmat cu acest prilej atenția specială pe care o acordă succesului operațiunilor de explorare și exploatare a resurselor energetice din Marea Neagră astfel încât în viitor acestea să poată consolida securitatea energetică a României și în plan regional.
Președintele Klaus Iohannis a avut și el o întâlnire cu reprezentanții ExxonMobil și OMV Petrom, tot miercuri, în contextul asocierii celor două companii pentru explorarea și exploatarea resurselor de țiței și gaze naturale din Marea Neagră. (Detalii AICI)