Iubitorii de malt Scotch au primit o veste proastă. Faimoasa băutură va fi în curând o amintire pentru mulți consumatori, cantitatea produsă fiind una limitată.Potrivit investitorilor din domeniu, distileriile produc o anumită cantitate stabilită într-un an.
Printre națiunile care și-au făcut o pasiune din degustarea de Scotch, se numără și popoarele asiatice. Cel mai scump scotch a fost vândut în Hong Kong: o carafă mare de cristal, cu whisky Macallan "M", a fost cumpărată cu 628.205 dolari, la o licitaţie organizată de Sotheby, în 2014.
Afacerea cu "Scotch" merge la fel de bine și în Statele Unite, aici vânzările anuale aproape că s-au triplat între 2002 şi 2015, potrivit Distilled Spirits Council din SUA.
Ca să țină pasul cu vremurile, Macallan va avea până la începutul anului 2018 o a doua distilerie online. Cu toate acestea, fabrica nu vaelibera sticle imediat, pentru că, potrivit legii, tot scotch-ul trebuie să aibă cel puţin trei ani. În același spirit al mulțumirii tuturor clienților, Macallan, Highland Park şi Oban au început să aibă etichete care nu menţionează vârsta whisky-ului, noteazăgustarte.ro.
"Acum lucrăm la capacitate maximă, şapte zile pe săptămână, 24 din 24", a declarat Charlie Whitfield, brand manager la Macallan.
Între timp, preţurile sunt tot mai mari. O sticlă de Black Bowmore de acum 30 de ani, costa- înainte de lansarea sa în 1994 – 110 dolari. Acum valorează 7.000 dolari.