Consilierul Guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, spune că Banca Centrală „nu își face foarte mari griji” în ceea ce privește situația băncilor cu capital grecesc din România.
„Banca Naţională şi întregul sistem de garantare şi de supraveghere a sectorului bancar este pregătit să facă faţă cu bine oricărei situaţii, dar nu ne-ar conveni să avem de-a face cu un risc care vine din Grecia, pentru că asta ar accentua necazurile în zona euro, iar atunci când se accentuează necazurile în zona euro, pierdem noi cel puţin pe partea de export„, a declarat acesta, potrivit RFI.
Oficialul BNR spune că băncile românești cu capital grecesc vor fi supravegheate de Banca Națională, pentru a fi evitate orice riscuri.
„Băncile astea din Grecia sunt bănci româneşti cu capital grecesc, funcţionează în sistemul nostru bancar, sunt supravegheate de BNR, sunt reglementate de BNR, managementul este direct controlat de BNR, iar într-un caz extrem, BNR are inclusiv mecanismul ca să decadă din dreptul de vot, cel puţin şi de decizie banca-mamă din Grecia. Deci nu ne facem foarte mari griji din punctul ăsta de vedere. Dar sigur că dacă lucrurile vin pe ocolite, lovesc zona euro şi de acolo suntem loviţi noi cel puţin în partea de exporturi, n-o să ne cadă bine”, a spus Vasilescu.
Consilierul Guvernatorului Mugur Isărescu susține că efectele unei eventuale ieșiti a Greciei din zona euro sunt greu de anticipat, acesta precizând totodată că „deja s-a plătit prea mult şi a nu merge mai departe cu salvarea Greciei ar însemna să pierzi o groază de bani”.