Noua lege a pensiilor aduce modificări majore, anunță observator.tv, astfel că vârsta pensionare pentru anumite categorii de salariați scade.
Astfel, a fost introdusă o perioadă minimă de cotizație de 15 ani, pentru cei care vor să ia pensie de invadilitate de 15 ani. Măsura vine în contextul în care, în anul 2012, Curtea Constituțională a României a declarat drept neconstituțională perioada minimă de cotizare pentru această categorie de persoane.
Mai mult decât atât, o altă modificare adusă de noua lege a pensiilor îi vizează pe bolanvii de cancer, SIDA sau schizofrenie. Aceștia nu vor mai primi pensie minimă garantată, odată ce actul normativ va intra în vigoare. Ei vor face obiectul unei noi legi, prin care vor primi o indemnizație socială.
În acest moment, indiferent de cât au cotizat, aceste persoane primesc pensie de invadilitate, conform prevederilor din actuala lege a pensiilor.
De asemenea, scrie sursa citată, potrivit noului proiect de lege, clovnii, balerinii, dansatorii acrobații, călăreții de circ, dresorii de animale sălbatice, soliștii vocali de operă, instrumentiștii la instrumente de suflat sau cascadorii se pot pensiona mai devreme.
Așadar, la fiecare doi ani lucrați în aceste condiții grele se primește o reducere de un an. Mai exact, explică aceeași sursă, în loc să se pensioneze la 65 de ani, bărbații din domeniile menționate se vor putea pensiona la 64, în timp ce femeile se vor putea pensiona la 62 de ani, în loc de 63.
Ba mai mult, pentru trei ani munciți astfel, reducerea va fi de un an și jumătate. Prin urmare, la 15 ani munciți se reduc șapte de la vârsta de pensionare.