După ce Comisia pentru Muncă şi Protecţie Socială a Camerei Deputaţilor a adoptat în această vară o iniţiativă de modificare a Legii Pensiilor, vârsta de pensionarea ar putea fi modificată pentru anumite categorii de pensionari.
Sunt vizați de aceste modificări pensionarii care au muncit în condiţii speciale, în domenii precum aviaţia civilă, siderurgie, subteran, risc radiologic, unităţi de transport maritim şi fluvial, foraj sonde de ţiţei şi gaze, etc.
Camera Deputaţilor a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că pentru toți cei care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale se reduce vârsta standard de pensionare cu 13 ani şi raportarea pentru calculul pensiei la un stagiu de cotizare de 25 de ani.