Vârsta de la care copiii pot să aibă card bancar / Ofertele celor mai mari bănci din România

Vârsta de la care copiii pot să aibă card bancar / Ofertele celor mai mari bănci din România
Sursa foto: Freepik

Tinerii din ziua de azi se gândesc tot mai mult la economii pentru viitor, studii sau orice își propun, așa că mulți vor să își deschidă conturi bancare. Condițiile sunt diferite de la bancă la bancă, însă câteva bănci din România au oferte deja pregătite.

Ofertele băncilor din România, în privința deschiderii unui cont bancar pentru copii

În cazul BCR, copiii de până în 7 ani pot să beneficieze de contul George Kids, care se poate solicita online, iar cardul ajunge direct acasă. Banca mai oferă și alte tipuri de conturi pentru tineri, cum ar fi cele pentru cei cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani, între 14 și 18 ani, sau cele pentru studenți.

Și ING oferă conturi pentru copii, iar deschiderea unuia este la fel de simplă și se face prin intermediul aplicației mobile. Dacă beneficiarul contului are peste 16 ani, acesta poate să utilizeze cardul ca pe unul normal.

Copiii pot avea conturi bancare încă de la naștere la BRD, care, de asemenea, are o ofertă destul de vastă în privința conturilor de economii.

La Banca Transilvania, pentru deschiderea unui cont la care este atașat un card de debit, beneficiarul trebuie să aibă minim 14 ani, scrie Gândul.

Cei care vor să își deschidă un cont Revolut trebuie să aibă cel puțin 18 ani împliniți. Platforma permite crearea unui cont pentru copiii de peste 6 ani, dar trebuie aprobarea părinților.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`