Samsung a anunțat că vânzările de telefoane inteligente Galaxy SIII au trecut de 20 de milioane în mai puțin de trei luni. Samsung Electronics Co. a lansat în Europa, la finele lunii mai, terminalul de top cu sistemul de operare Google Android. Lansarea a avut loc cu trei luni înaintea noilor smartphone-uri anunțate de rivalii de la Apple, Nokia și Motorola, relatează Associated Press.
Samsung a precizat că vânzările terminalului SIII l-au ajutat să-și mențină dominația de pe piața telefoanelor inteligente. Potrivit datelor firmei Strategy Analytics, în 2011 Samsung a întrecut pe plan global Apple la vânzările de smartphone-uri.
Compania sud-coreeană a fost implicată în dispute legale cu Apple pe întreg mapamondul, fiind acuzată că a copiat produsele companiei americane. Associated Press mai scrie și că Apple a adăugat săptămâna trecută terminalul Galaxy SIII pe lista celor care i-au copiat terminalul într-o plângere adresată unui tribunal american.