Vânzările de autovehicule au crescut cu 23,3% în primele patru luni

Publicat: 19 05. 2014, 15:35
Foto: zf.ro

Vânzările de autovehicule – autoturisme și vehicule comerciale – au crescut în aprilie pentru a zecea lună consecutiv. După 4 luni, livrările au urcat cu 23,3% față de aceeași perioadă a anului trecut, la 27.003 unități, susținute de segmentul autoturismelor.

Livrările de autoturisme au avansat cu 21,7% și au totalizat 22.088 unități după patru luni, informează Asociația Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA).

În continuare, vânzările sunt susţinute de achiziţiile realizate de către firme, acestea reprezentând 81% din volumulul total înregistrat în pimele patru luni.

În intervalul ianuarie-aprilie au fost produse 142.123 de autovehicule, cu 3,4% mai puține faţă de perioada similară din 2013. Dintre acestea, 119.879 unități (84%) au fost produse de către Dacia, 22.241 (15,6%) de către Ford şi 3 de către Roman Brașov.

Pe modele, volumele cele mai mari le-au înregistrat Dacia Duster (50.783 unități), urmat de Dacia Logan (38.871 unități), Ford B-MAX (22.241 unități), Dacia Sandero (16.735 unități) și Dacia Logan MCV (13.490 unități).

În luna aprilie au fost exportate 32.513 de autovehicule, astfel că după patru luni livrările în afara ţării au ajuns la 130.547 unităţi, ceea ce reprezintă o creştere cu 4,6% față de perioada corespunzătoare din 2013.