Vânzările Dacia în Germania au crescut în primele şase luni cu 9,5%, de 4 ori mai rapid ca piaţa

Publicat: 03 07. 2014, 12:44
Foto: hotnews.ro

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Germania au avansat în prima jumătate a anului cu 9,5%, la 25.706 unităţi.

Ritmul de creștere este de patru ori mai rapid decât cel al pieței, de 2,4%, la 1,54 milioane de mașini.
Cota de piaţă a Dacia în Germania se situează la 1,7% în perioada ianuarie-iunie, informează Mediafax.

Dintre cele 33 de mărci analizate, 18 au consemnat creştere a vânzărilor, iar restul scădere.

Jeep, cu un avans de 33%, la 4.041 maşini, a avut cea mai bună evoluţie, în timp ce Chevrolet, cu o scădere de 62,6%, la 4.999 maşini, a înregistrat cel mai mare declin.

Vânzările mărcii Volkswagen, liderul pieţei germane, au scăzut cu 0,5%, la 323.474 unităţi, iar cele ale Renault, parte a grupului francez cu acelaşi nume, care deţine şi Dacia, au avansat tot cu 9,5%, la 53.574 maşini.

În luna iunie, vânzările Dacia au crescut cu 8,7%, la 5.088 autoturisme, pe o piaţă în scădere cu 1,9%, la 277.614 maşini.

Cota de piaţă a Dacia s-a situat la 1,8%.