Vânzări record la Petrom în 2011: Grupul a înregistrat cel mai mare profit făcut vreodată în România

Vânzări record la Petrom în 2011: Grupul a înregistrat cel mai mare profit făcut vreodată în România

Grupul Petrom a înregistrat anul trecut un profit record – 887 milioane euro, în creştere cu 72% faţă de 2010. Şi vânzările au fost record – 5,3 miliarde euro. Sunt cifre record înregistrate vreodată de o companie din România.

În ultimul trimestru din 2011, Petrom a obţinut un profit de 838 milioane lei, în creştere cu 8% faţă de perioada corespunzătoare din 2010. De asemenea, vânzările de 6,39 miliarde de lei, au fost mai mari cu 17%.

Petrom a intrat anul trecut şi pe sectorul energiei electrice, prin începerea operaţiunilor comerciale ale parcului eolian Dorobanţu. Totodată, grupul a finalizat construcţia centralei Brazi, însă operarea comercială este acum preconizată pentru a doua parte a acestui an.

În ciuda unor momente controversate legate de activitatea companiei Petrom, profitul grupului a continuat să crească în 2011. Vânzările record de pe parcursul anului trecut, de peste 22 de miliarde de lei, au transformat Petrom în compania românească cu cel mai mare câştig înregistrat vreodată în ţara noastră.

CIFRELE PETROM ÎN 2011:

VÂNZĂRI: 22,61 miliarde de lei 21% creştere faţă de 2010

PROFIT: 3,75 miliarde de lei 72% creştere faţă de 2010>

Asta chiar dacă sfârşitul anului 2010 a însemnat şi startul protestelor din benzinării. Foarte multe, îndreptate chiar împotriva companiei Petrom. Oamenii au plătit cu bani mărunţi şi au blocat activitatea la staţiile de alimentare, în speranţa că preţul carburantului va fi redus. Nemulţumirile şoferilor au trecut neobservate, iar Petrom şi-a continuat ascensiunea.

„Acesta este rezultatul eforturilor investiţionale considerabile, managementului eficient al costurilor, dar şi preţurilor favorabile la ţiţei. Am reusit să stabilizăm nivelul producţiei în România şi avem satisfacţia mai multor realizări în activitatea noastră de explorare”, spune directorul companiei, Mariana Gheorghe.

Începutul anului 2012 a adus şi o veste mai puţin bună pentru Petrom şi companiile de profil. Consiliul Concurenţei le-a amendat pe toate cu câte 3% din cifra de afaceri în 2010. Motivul: retragerea de pe piaţă a unui sortiment de benzină și înlocuirea lui cu altul mai scump.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)