Uniunea Europeană împlineşte 62 de ani: Vezi ce semnificație are Ziua Europei

Uniunea Europeană împlineşte 62 de ani: Vezi ce semnificație are Ziua Europei

Uniunea Europeană împlineşte 62 de ani de existenţă. În fiecare an, pe 9 mai, Ziua Europei aminteşte de momentul istoric în care Franţa, Germania şi alte state europene au fost chemate să-şi pună în comun producţiile de cărbune şi oţel. Totul pentru a evita un nou război mondial.

În 1950, Franţa, Germania, împreună cu alte ţări europene încercau să-şi revină după pagubele materiale imense din urma celui de-al doilea război mondial. Aşa că pe 9 mai, de teama izbucnirii unui nou conflict în Europa ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a invitat aceste ţări să facă parte dintr-o uniune care avea ca scop gestionarea industriei cărbunelui şi oţelului. Declaraţia lui Schuman a reprezentat astfel temelia Uniunii Europene de astăzi.

„Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă. Europa nu se va construi dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care vor genera în primul rând o solidaritate de fapt. Alăturarea naţiunilor europene implică eliminarea opoziţiei seculare dintre Franţa şi Germania. (…) Această producţie va fi oferită lumii întregi, fără diferenţieri sau excepţii, pentru a contribui la creşterea nivelului de trai şi pentru a promova realizările paşnice”, spunea Schuman.

Tratatul care presupunea crearea unei noi forme de cooperare politică în Europa a fost semnat peste un an şi a intrat în vigoare în iulie 1952. Câţiva ani mai târziu, în 1985, liderii UE au hotărât în cadrul summitului de la Milano ca la data de 9 mai să fie sărbătorită Ziua Europei.

Astfel, în fiecare an, pe întreg continentul se desfăşoară acţiuni şi festivităţi menite să consolideze legăturile dintre naţiunile Uniunii. Şi în România ziua de 9 mai este o zi specială. Una sărbătorită cu 60 de mii de sarmale, concerte şi defilări ale Poliţiei Locale. Toate în sectorul 2 al Capitalei.

Uniunea Europeană reuneşte astăzi 27 de ţări europene şi reprezintă un parteneriat economic şi politic unic în lume.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`