Unii pensionari sunt nevoiți să depună certificatul de viață ca să nu rămână fără pensie. Care este termenul limită

Unii pensionari sunt nevoiți să depună certificatul de viață ca să nu rămână fără pensie. Care este termenul limită
Sursa foto: Pixabay.com

Legea pensiilor aduce noi schimbări. Astfel că, seniorii care au domiciliul în străinătate sunt nevoiți să completeze un certificat de viață.

Care este termenul limită

Mai exact, de la 1 septembrie, certificatul de viață va trebui transmis autorităților române până cel târziu în data de 31 martie, respectiv până data de 30 septembrie a fiecărui an. Documentul trebuie semnat de pensionar în fața unei autorități legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere permanentă, după caz, respectiva autoritate certificând acest fapt, scrie Click.

Aceste autorități pot fi instituţii de asigurări sociale/ pensii, autorităţi administrative locale, notari publici de pe teritoriul statului de domiciliu sau de reşedinţă.

Certificatul de viață trebuie transmis de pensionarul nerezident din proprie inițiativă.

Ce riscă pensionarii care nu trimit certificatul de viață

În cazul în care pensionarii din străinătate nu trimit certificatul de viață, aceștia riscă să rămână fără pensie.

Pe de altă parte, reluarea plății pensiei se va face de la data suspendării, dacă beneficiarul nerezident prezintă/ comunică certificatul de viață după expirarea termenelor amintite.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`