Ungaria a suspendat livrările de gaze către Ucraina
Operatorul reţelei ungare de gazoducte FGSZ a anunţat joi că a suspendat pe o durată nedeterminată livrarea de gaze către Ucraina din motive tehnice.
FGSZ a anunţat într-un comunicat trimis agenţiei ungare de presă MTI că a oprit livrările pe „o durată nedeterminată, joi, la ora 16.00 GMT (19.00, ora României), relatează AFP.
Potrivit operatorului ungar, această măsură a fost luată pentru a răspunde la creşterea cererii de gaze în Ungaria.
„Utilizatori ai reţelei ne-au informat că începând de (vineri), 26 septembrie, cererea de gaze va creşte semnificativ”, a afirmat FGSZ.
Operatorul ungar a subliniat necesitatea unor lucrări tehnice la postul de tranzit de gaze Beregdaroc, în apropiere de frontiera cu Ucraina, pentru a permite o aprovizionare cu gaze mai intensă în Ungaria.
Grupul public ucrainean Naftogaz spune că regretă măsura „neaşteptată şi inexplicabilă”.