Unele din cele mai mari companii de lactate din țară amendate drastic pentru trucarea unor licitații pentru programul "Cornul și Laptele"
Albalact, Dorna, Lacta SA, Deltalact și Simultan SRL au fost amendate de Consiliul Concurentei cu 8,59 milioane de lei (circa 1,9 milioane de euro) pentru trucarea unor licitaţii din 2010 şi 2011 în cadrul programului "Cornul şi Laptele". Iregularitățile au fost sesizate de Consiliul Concurenței în județele Giurgiu, Ialomiţa şi Dolj.
Amenzile au fost în valoare de: Albalact SA – 4.953.725 lei; Simultan SRL – 2.215.758 lei; Dorna SA – 1.020.891 lei; Lacta SA – 261.306 lei; Deltalact SA – 139.860 lei, conform hotnews.ro.
Cele cinci companii ar fi acționat concertat în momentul licitațiilor, mai exact în cadrul fiecărei licitaţii, în etapa de licitaţie electronică, fiecare ofertant şi-a ales 1 sau 2 loturi pentru care a acţionat, ceilalţi ofertanţi nelicitând pentru acestea. În acest fel, au licitat doar pentru loturile pe care ştiau că le vor câştiga, eliminând concurenţa, se arata in comunicatul citat.
Albalact SA şi Simultan SR și-au recunoscut vina și ca urmare au avut amenda redusă cu 20%.