Sunt estimate creșteri cu 25% în privința cererilor pentru spațiile din cladirile de birouri, odată cu adoptarea noului sistem de impozitare a locuințelor, care va fi aplicat din 2016, conform companiei imobiliare Regatta, anunță mediafax.
„Majorarea considerabilă a impozitelor îi va determina automat pe proprietari să ridice direct proporţional nivelul chiriei. Practic va fi mult mai avantajos pentru companii să închirieze spaţii în clădirile clasice de birouri, decât în apartamente sau vile. Marea provocare pentru dezvoltatori va fi să construiască spaţii de birouri de dimensiuni mai reduse decât cele dezvoltate până acum, în locaţii cu acces la infrastructură, în special la metrou – sau să le recompartimenteze pe cele deja existente. De asemenea, ne aşteptăm la o creştere a cererilor pe segmentul de evaluare a clădirilor, segment pe care îl deservim şi noi”, a declarat Eduard Uzunov, preşedintele şi fondatorul Regatta Real Estate.
În cazul clădirilor reevaluate, construite sau cumpărate în ultimii cinci ani, care sunt deținute de persoane fizice şi utilizate în scopuri de afaceri, procentul de impozitare va fi de 0,2% și 1,3%. În caz contrar, procentul de impozitare va fi de 2% din valoarea clădirii, iar impozitul poate fi de peste 20 de ori mai mare decât cel din anii anteriori.