Un mare operator de telefonie mobilă își deschide bancă în România
Unul dintre cei trei mari operatori de telefonie mobilă din România își deschide bancă. Este vorba despre Telekom, anunță Ziarul Fianciar.
"Sperăm că anul viitor vom face o bancă Telekom în România, în care vom da credite şi vom primi depozite de la clienţi", a declarat Miroslav Majoros, CEO Telekom România, în cadrul ZF Digital Summit 2016.
Telekom Romania este un brand de telecomunicații din România, lansat pe 13 septembrie 2014. Deși se prezintă și comunică sub același brand, serviciile fixe sunt oferite de Telekom Romania Communications SA (fost Romtelecom SA), iar serviciile mobile sunt oferite de Telekom Romania Mobile Communications SA (fost Cosmote Romanian Mobile Telecommunications SA); ambele societăți au sediul în București și reprezintă subsidiara Deutsche Telekom în România. Infrastructura operațională exista cu mult timp înainte, Romtelecom fiind operatorul național de telefonie fixă, domeniu în care a deținut monopolul până la 1 ianuarie 2003, iar Cosmote (ex-Cosmorom) deținând din 1998 una din licențele de telefonie GSM, cu acoperire națională, informează Wikipedia.
În iunie 2010 Romtelecom avea în portofoliu 2,6 milioane de clienți de telefonie fixă, iar Cosmote 2,9 milioane de clienți prepay și abonați. La data rebranding-ului (2014), prin comasarea portofoliului de clienți, Telekom Romania a ajuns pe primul loc ca număr de clienți pe piața românească de telecomunicații.
Principalele domenii de activitate sub brand-ul consolidat sunt: telefonia mobilă, telefonia fixă, furnizarea de acces la internet și televiziune digitală prin satelit, IPTV și WebTV, noul brand concentrându-se asupra serviciilor integrate (pachete 5 Play). Singurul concurent care oferă pachete similare de servicii este RCS & RDS. Concurenții pe celelalte domenii de activitate sunt: UPC, Vodafone și Orange.